TERORISMUL CU FATA UMANA ?
GILAT SHALIT – DOVADA CLARA CA ISRAELUL NU ISI
ABANDONEAZA NICIODATA SOLDATII
Abstract: Action to identify, analyze,
and counter terrorism knows, regardless of
the form would show, will always be difficult
and very complicated, since it seems that terrorism will have in almost all
cases, the strategic initiative and preventive efforts
will be huge,
slow, risky and
not always with a predictable ending. Terrorism
is not just a product of a sick world, namely, a part of a world that
feels beaten, exasperated,
desperate, hopeless and without cure. He is
also a product of the aggressiveness
of the world, of its
hidden and revengeful
spirit. Therefore we focused in this
article on religious terrorism. Although it may seem absurd today, terrorism in the name of religion has become the mainstream of political violence in
the contemporary world event, however,
not only because
nationalism and ideology
remain catalysts for extremist behavior.
Key words: fedaini or sect of assassins, militants Hamas, Peace agreement
La inceputurile noului
mileniu, viitorul Israelului este legat de redefinirea existentei sale. Nascut
din idealurile sionismului si din tragedia exterminarii evreilor in lagarele
naziste, statul Israel a purtat mai multe razboaie impotriva tarilor arabe
invecinate si a creat o democratie care a evoluat sub egida Partidului
Laburist. Intr-o tara in care armata este omniprezenta, unde religia
influenteaza sfera dreptului si unde economia s-a dezvoltat in ritm sustinut,
societatea este confruntata cu multiple antagonisme: antagonismul dintre arabi
si evrei, cel dintre populatia askenaza si cea sefarda si, in ultimele decenii,
conflictul dintre religiosi si laici. La cincizeci de ani de la infiintarea
statului evreilor, Isrealul se afla intr-un punct crucial al storiei sale
(Klein, 2003). Un stat modern si o societate avansata asigura o bunastare de
invidiat, dar pacea cu tarile arabe a devenit o problema acuta.
Reintoarcere la istorie
Vechiul Testament este documentul care
construieşte ideea că actuala configuraţie a Orientului Mijlociu îşi are
fundamantele în textul biblic[1],
că în urma blestemului lui Noe, Canaan, fiul lui Ham (implicit poporul său şi
urmaşii săi), a purtat şi poartă anatema biblică prin care a fost condamnat să
trăiască în robia lui Sem şi a urmaşilor săi.
La începutul ei, istoria poporului evreu a
constat într-o serie de emigrari prin ţinuturile dintre Eufrat şi Nil. Avraam
împreună cu soţia sa, Sarai, nepotul său, Lot, slujitorii şi turmele sale, a
plecat cel mai probabil din oraşul caldeean Ur,[2]
spre Canaan, pământul făgăduit lui şi urmaşilor lui. După peregrinări ce i-au
dus până în Egipt, ei s-au stabilit în ţinutul Canaanului spre sfărşitul sec. al
XIX-lea (Sanda, 2011), tinut aflat in vestul Siriei şi Palestina.
In februarie 1947, Marea Britanie, mandatata de
Consiliul aliat suprem inca din 24 aprilie 1920 sa administreze Palestina,
solicita ONU sa se ocupe de chestiunea palestiniana. La 29 noiembrie 1947,
Adunarea generala ONU a adoptat o
rezolutie prin care cerea crearea unui stat evreiesc in Palestina, considerand
ca „este un drept natural al poporului evreu sa fie, la fel ca toate celelalte
natuni, stapan pe propria soarta si pe pamantul propriului stat suveran”
(Declaratia de independenta, 15 mi 1948). Adunarea generala a Natiunilor Unite
a aprobat planul de impartire a Palestinei. La 14 mai 1948, autoritatile
evreiesti proclama independenta statului Israel, David Ben Gurion (1886 – 1973)
fiind considerat „parintele natiunii israeliene”. La scurt timp va fi
recunoscut ca stat de SUA, apoi de fosta Uniune Sovietică şi ulterior de alte
state. La 11 mai 1949, Israelul este admis în ONU. Recunoaşterea independenţei
şi suveranităţii Israelului de către statele occidentale, imediat după 1948,
este în primul rând rodul unor strategii şi demersuri politice bine coordonate
de organizaţiile evreieşti (sioniste). Câştigând susţinerea comunităţilor
evreieşti din toată lumea, au dobândit mijloacele politice şi financiare
necesare sensibilizării cancelariilor occidentale şi în final au obţinut
recunoaşterea Israelului ca stat pe pământul Palestinei şi admiterea sa în
Organizaţia Naţiunilor Unite. Nu în ultimul rând, este şi rezultatul acţiunilor
organizaţiilor evreieşti Irgun, Stern şi Hanganah care au creeat o presiune psihologică
uriaşă asupra autorităţilor de la Londra şi în general asupra mediilor europene,
pentru a sprijini cauza evreiască. De retinut este ca Israelul nu şi-a declarat
graniţele statului şi ţările vecine. Este poate singurul caz din istoria
recentă când un stat îşi declară independenţa fără a avea macar o graniţă
stabilită şi recunoscută de vecini (Sanda, 2011). In 15 mai 1948, in momentul
plecarii definitive a englezilor, izbucneste razboiul. Armatele tarilor arabe
vecine invadeaza Palestina. In 1949, are loc semnarea unor acorduri intre
Israel si tarile implicate in conflict: Egipt (24 februarie), Liban (23
martie), Iordania (3 aprilie) si Siria (20 iulie). Israelul ocupa 80% din cei
27.000 km patrati care constituie suprafata Palestinei (Klein, 2003) fata de
62% cat se stabilise prin planul de impartire aprobat de Adunarea generala a
Natiunilor Unite.
|
Evrei şi
arabi în «PALESTINA »
|
||
|
ANUL
|
EVREI
|
ARABI
|
|
1800
|
6.700 (aprox 4%)
|
268.000
|
|
1880
|
24.000 (aprox 4,5- max 5%)
|
525.000
|
|
1915
|
80.000/90.000 (15,2%)[3]
|
590.000[4]
|
|
1931
|
174.000 (aprox 20%)
|
837.000
|
|
1947/1948
|
630.000 (48%)
|
1.310.000
|
|
1998 (în Israel)
|
80,5%
|
750.000 (aprox 19,5%)
|
Evoluţia demografică a
evreilor în urma
procesului de colonizare
a Palestinei (perioada 1800-1947/1948), in,
Sanda, L., Conflictul israeliano/palestinian, 2011
La 5 iunie 1967, in zori,
aviatia israeliana distruge la sol aviatia egipteana. In sase zile, trupele
israeliene cuceresc desertul Sinai (inclusiv fasia Gaza), Cisiordania (cu
Ierusalim) si podisul siran Golan. Harta se modifica substantial: teritoriul
ocupat de Isreal este de trei ori mai mare decat inainte. Israelienii descopera
insa o noua realitate (Klein, 2003), cea unei demografii palestiniene destul de
dinamice si a unei miscari de rezistenta in fata ocupatiei care se va accentua
de la un an la altul, pana in zilele noastre. In 1964, Liga araba construieste
Oganzatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) care va avea un rol important dupa
razboiul din 1967, dezlantuind un prim val de atentate teroriste, manifestate
pri deturnari de avioane si prin atacuri dure cum a fost uciderea atletilor
israelieni la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972.
Expresiile
terorii
Filosofia existenţială a terorismului, filosofie
identificată prin rădăcini istorice desprinse din operaţiuni criminale
întreprinse în vremurile trecute, trebuie cunoscuta cu multa atentie. Este
ştiut deja ca terorismul nu reprezintă
o problemă nouă (Seger, 1992). Din punct de vedere istoric, potrivit lui
Mircea (2006), terorismul a apărut în jurul anului 1000 (anul 489 al Hegirei), pe pământul
Islamului, cu secta Nizari, ramura iraniană disidentă a imaelismului fatimid.
Nizarii refugiaţi apoi în Siria şi-au întemeiat COMANDERIILE FIDA'I şi executau
la comandă asasinate politice sau crime selective, sacrificându-şi, uneori,
propria viaţă. Mai târziu, au fost numiti HASISIN (care a dat cuvântul asasin)
de la Hasisiyya, care însemna consumator de haşis. Încă din primul secol de
după Hristos, Fanaticii din Palestina au folosit tactica teroristă în lupta lor
împotriva ocupaţiei romane. Momente
de manifestare a terorismului, ca formă de expresie a terorii, ne sunt
cunoscute încă din anul 2380 i. Hr., an în care avem consemnată BĂTĂLIA DIN
URUK, dintre hoarda semitică a lui Sargon,
zis şi Sharru - Kenu (suveran legitim)
şi armata sumeriană a lui Lugalzagisi.
Apreciată drept o piatră de hotar
pentru ordinea mondială (Frattasio, 2006), bătălia deschide drumul lui Sargon, cândva grădinarul
curmalelor regale din Kish, apoi paharnic şi ministru al regelui Urzababa, spre
noi atacuri şi cuceriri, de la vechiul Elam (Iranul de astăzi), până la Tilmun,
cel mai imoprtant şi cel mai îndepartat centru comercial, aflat la marea inferioară, adică Golful
Persic, loc considerat drept grădina
Edenului.
Dincolo de etapele istorice firesti dezvoltarii stadialitatii umane,
lumea a fost confruntată cu o multitudine de acţiuni teroriste unele de o
violenţă inimaginabilă, care răspândeau si raspandesc groază si nu in ultimul rand tulbură profund
viaţa normală a societăţii. Înţeles şi ca un „război ascuns, nedeclarat” sau
„conflict de mică intensitate, cu obiectiv limitat”, (Andreescu şi colectiv,
2003) dar şi ca o „boală a secolului al XXI-lea“(Stoina, 2002) terorismul a
evoluat atât de mult, încât ştiinţa trebuie să-l investigheze coordonat,
sincronizat, cu participarea tuturor domeniilor şi ramurilor sale începând de
la „a“ şi ajungând până la „z“ (Stoina, 2002). Terorismul nu este insa doar un produs al unei
lumi bolnave, mai exact, al unei părţi a unei lumii care se simte lovită,
exasperată, disperată, fără şansă şi fără vindecare. El este şi un produs al
agresivităţii lumii, al spiritului ei ascuns şi răzbunător (Muresan, 2009). Terorismul a căpătat la acest început de secol şi mileniu, prin amploarea şi
diversitatea formelor sale de manifestare, un caracter complex, extins la scara
întregii planete. Acest lucru este cu atat mai evident cu cat ne reamintim de
9/11 septembrie 2001. Lucrurile
nu sunt simple nici daca privim spre Israel.
Operatiuni
israeliene
Pentru Israel, traditia de a nu lasa nici
un om abandonat, nici cand este mort, este chiar mai puternica decat cea a 'No
man left behind' care inspira fortele americane. Armata israeliana este poporul
insusi, simbolul capacitatii de a nu mai fi neaparat. Eliberarea propriilor oameni, recuperarea
ostaticilor a devenit peste ani o adevarata specialitate militara israeliana -
operatiunea Entebbe a fost prima si cea mai spectaculoasa dintre aceste
recuperari, in timpul careia fortele israeliene au eliberat, in iunie din 1976,
248 de pasageri ai unui avion Air France deturnat in Uganda de palestinieni.
Acea operatiune a fost condusa - un detaliu semnificativ pentru a intelege
starea de spirit de astazi din Israel - de Jonathan Netanyahu, fratele mai mare
al premierului care a semnat schimbul de prizonieri (http://epochtimes-romania.com).
Un pret scump pentru un erou
?
Gilat Shalit este pretuit de statul Israel. Gilad Shalit, care are si
nationalitate franceza, a fost capturat la 25 iunie 2006 in cadrul unei operatiuni desfasurate de
un comando palestinian impotriva unui post militar in sudul Israelului, la
frontiera cu Fasia Gaza. Atacul a fost revendicat de trei grupari armate
palestiniene, intre care brigazile Ezzedine Al-Qassam, aripa armata a Hamas.
Oficialii israelieni, la presiunea publicului, au incercat sa obtina eliberarea
tanarului, dar incercarile au esuat de fiecare data. Cu toate acestea,
discutiile au fost reluate, ajungandu-se in cele din urma, la un consens intre
militantii Hamas si premierul israelian Benjamin Netanyahu. Sunt voci care spun insa ca Israelul
plăteşte cel mai scump "preţ" pentru eliberarea unui militar. Surprinzator
sau nu, circa 79% dintre israelieni au fost favorabili schimbului de
prizonieri. Multi dintre cei care au fost sau vor fi eliberaţi în schimbul lui
Gilad Shalit se fac vinovati si de actiuni teroriste.
Gilad Shalit
Soldatul Gilad Shalit, acum
avansat la gradul de sergent-major, a fost capturat la 25 iunie 2006, în timpul
unei incursiuni a militanţilor Hamas la periferia Fâşiei Gaza. Doi soldaţi
israelieni au fost ucişi, iar Shalit, în vârstă de 19 ani, a fost capturat. Era
25 iunie 2006, iar la scurt timp avea să debuteze conflictul dintre Israel şi
gruparea Hezbollah din Liban. În cursul detenţiei sale, Shalit, deţinător şi al
cetăţeniei franceze, a devenit un simbol a antagonismului
israeliano-palestinian (Marchievici, 2011). Militanţii Hamas au oferit mai
multe înregistrări audio şi o scrisoare scrisă de acesta, ca dovezi că soldatul
este în viaţa, însă au cerut în schimbul eliberării sale ajutoare medicale
pentru palestinienii deţinuţi în Israel şi eliberarea a 1.027 de deţinuţi din
închisorile israeliene.
Autoritatea Palestianiană se
afla în umbra Hamas?
Presa israeliană şi cea
occidentală consideră că principalul pierzător al acordului istoric de schimb
de prizonieri nu este guvernul israelian, ci preşedintele Autorităţii
Palestiniene, Mahmoud Abbas, cel care a cerut recent ONU recunoaşterea statului
palestinian. Premierul Netanyahu a încălcat un tabu al politicii israeliene şi
a negociat cu organizaţia Hamas, în timp ce Abbas, care nu deţine controlul
decât în Cisiordania, a rămas în afara luminii reflectoarelor.
Autoritatea Palestiniana
Teritoriile care formează Autoritatea Națională Palestiniană s-au aflat în trecut
sub control britanic. Autoritatea
Palestiniană este o entitate politică ce se exercită de iure pe majoritatea
teritoriului denumit Cisiordania și în Fâșia Gaza. În Cisiordania
există numeroase mici enclave cu așezări
sau colonii agricole și
urbane israeliene evreiești înființate după 1967. In mai 1977, in
Cisiordania erau 34 asezari; in mai 1982 numarul lor ajunsese deja la 71. La
aceste cifre trebuie adaugati colonii din fasia Gaza, circa 4000, si din Golan,
circa 15.000.
Principalul
scop al politicii autorității naționale este înființarea unui stat al palestinienilor,
cu capitala în Ierusalimul de Est (arabă:
al-Quds). Unele grupări
palestiniene, care ar dori fărâmițarea Israelului și
crearea unui stat palestinian între Iordan
și Marea Mediterană (de exemplu Hamas), consideră
acest deziderat politic drept trădare. Din cauza acestui disens, atentatelor
teroriste palestiniene le cad victime și palestinieni. Cum de a
acceptat Hamas, care nici macar nu recunoaste Israelul, schimbul de prizonieri?
Raspunsurile pot fi multiple. In ultimele luni, Hamas
a cunoscut o izolare progresiva, neputand plati salariile de care depinde
intreaga economie a zonei. Cu toate acestea, scopul principal al Hamas
ramane distrugerea statului israelian si fondarea, in locul sau, a unui stat
islamic palestinian, dupa cum se arata in Carta Hamas, articolul 7: “Hamas
asteapta sa implineasca voia lui Allah, indiferent cat timp dureaza”. Profetul
Mohamed a spus: Ceasul Invierii nu va veni pana cand musulmanii nu se vor fi
luptat cu evreii; pana cand evreii nu se vor ascunde sub copaci si sub pietre,
iar pietrele vor striga: O, musulmani! Se ascunde un evreu sub mine, veniti
sa-l omorati!” (Stroie, 2009).
Hamas – organizatie terorista
?
Hamas
este pe lista de organizatii teroriste a Statelor Unite, Canadei, Israelului si
Uniunii Europene si este responsabila de uciderea a peste 500 de persoane in
atacuri sinucigase sau cu bomba inca din 1993. Sheikh Ahmed Yassin si Sheikh
Ahmed Rantissi, lideri ai Hamas, au fost asasinati de Israel, motiv pentru care
organizatia are acum sediul in subteran, in Fasia Gaza, teritoriu pe care il
controleaza.
Campania islamica
Organizația Hamas își are originea într-o aripă a unei
alte organizații cea a Fraților Musulmani în Fâșia Gaza. Se pare că
primele idei cu privire la crearea sa, se situează în jurul anului 1967. În
1978 șeicul Ahmad Yasin, conducătorul la acea vreme al Fraților Musulmani în Fâșia Gaza, înființează o fundație non-profit sub numele
Al-Mudjamma' . Aceasta promova Islamul și încerca să câștige susținerea instituțiilor, universităților și a cercurilor religioase.
Numele organizatiei este un acronim al expresiei Harakat al Mawqawama al
Islamiyya, care inseamna “Miscarea Islamica de Rezistenta”. Nu se stie exact cati membri are organizatia, insa
se stie ca exista zeci de mii de simpatizanti in toata lumea. La moartea lui
Sheikh ahmed Yassin, se stie ca aproximativ 200.000 de persoane au iesit in
strada sa il conduca pe ultimul drum (Stroie, 200).
Miscarea
Hamas a fost inregistrata legal in Israel in 1978 de catre seicul Ahmed Yassin,
liderul spiritual al acesteia, sub forma unei asociatii islamice denumita
Al-Mujamma Al Islami. Organizatia a castigat o multime de suporteri si
simpatizanti prin intermediul propagandei religioase si a muncii sociale. O
mare parte a succesului inregistrat de Hamas se datoreaza influentei castigate
in Fasia Gaza.
Numarul
mare de refugiati, privatiunile socio-economice ale populatiei din taberele de
refugiati si statutul relativ scazut al elementelor nationaliste pana aproape
de zilele noastre au facut ca Hamas sa-si raspandeasca influenta asupra
refugiatilor. Vehicularea ideii ca eliberarea tuturor palestinienilor este mai
importanta in Gaza, alaturi de factorii sociali, alimentau influenta islamica
in zona.
Un
alt factor care a ajutat la popularitatea fenomenului islamic a fost acela ca
miscarea nationalista palestiniana si OEP au mutat centrul puterii politice din
Palestina, prin consolidarea unei conduceri externe, pe cheltuiala celor din
interiorul teritoriilor. In opozitie cu acestia, campania islamica si structura
sa de conducere s-au dezvoltat in intregime in interiorul Palestinei
(al-dakhil) si astfel au putut servi mai bine interesele palestinienilor.
Infrastructura
islamica din teritorii a activat separat dar in paralel cu institutiile
nationaliste construite de OEP in anii 1980. Hamas a reusit sa formeze un
sistem social care sa constituie o alternativa a structurii politico-sociale
oferite de OEP. Prestigiul organizatiei se baza atat pe capacitatile
ideologice, cat si pe cele practice, ca o miscare a carei contributie la viata
cotidiana nu a fost mai putin importanta decat cea din cadrul miscarii de lupta
impotriva Israelului si impotriva ocupatiei. O schimbare importanta din cadrul
organizatiei a fost tranzitia de la pasivitatea fata de regimul israelian la
activitati militante si violente de amploare in special in interiorul Fasiei
Gaza si in exteriorul acesteia. Miscarea si-a schimbat denumirea in Miscarea de
Rezistenta Islamica - Hamas si si-a dezvaluit caracterul palestinian si
patriotismul. A sustinut ca nu este numai o forta paralela dar si o alternativa
la controlul aproape total al OEP si factiunilor sale asupra palestinienilor
din Teritorii. Mijlocul prin care Hamas si-a crescut influenta a fost moscheea.
Aceasta a fost si primul obstacol in calea declansarii razboiului civil. In
acelasi timp, liderii Hamas au lucrat si la infiintarea mai multor structuri
proprii organizatiei. In traditia Fratilor Musulmani, seicul Yassin a infiintat
Hamas ca pe o miscare secreta. El a incercat sa separe diferitele structuri si
zonele de activisti si sa foloseasca numai mesaje codate in comunicatiile
interne. Aparatul militar a fost denumit
Mujahidin. La inceput, conducerea nu a incercat sa atraga efective mari de
activisti in cadrul organizatiei. Scopul fondatorilor a fost acela de a stabili
instrumentele de activitate prin care s-ar putea conta pe un numar redus de activisti
la centru. Dar o noua generatie de lideri de strada a aparut din cadrul
sistemului structural complex construit de catre Fratii Musulmani in decursul
anilor. Aceasta generatie, obedienta si plina de fervoare religioasa a devenit
calauzitoarea luptei islamice.
La
inceputul anului 1991, Zaccaria Walid Akel, seful sectorului terorist al Hamas,
a infiintat primele batalioane teroriste. In faza initiala acestea rapeau si
executau oameni suspectati ca ar colabora cu Israelul. Asasinarea rezidentului
Kafar Darom, Doron Shorshan in decembrie 1991, a constituit primul asasinat al
unui cetatean israelian, executat de un asemenea detasament si a marcat
schimbarea modului de operare al Hamas. Ideologia de baza a Hamas a fost
fundamentata in principal pe curentul Fratilor Musulmani. In Declaratia
Islamica publicata de catre Hamas in august 1988, organizatia se autodefineste:
"ramura palestiniana a Fratilor Musulmani".(http://www.bbc.co.uk/romanian).
Brigada Izz Ad - Din Al-Qassam
Fondata
în 1992, sub conducerea lui Yahya Ayyash, brigada cinsteste prin denumire
numele unui lider celebru al rezistenței arabe în zonă 'Izz
Ad-Din Al-Qassam, un predicator sunit din perioada mandatului britanic asupra
Palestinei, care în 1930 a fondat un grup militant arab numit Mâna Neagră.
Brigada 'Izz Ad-Din Al-Qassam cunoscuta și sub numele „elevii lui
Ayyash“ sau „elevii inginerului“ comemoreaza si memoria primului conducător,
ucis în 1996. Yahya Ayyash era supranumit si inginerul deoarece el era
specialistul organizației în crearea dispozitivelor explozibile.
Atacurile
Hamas raman centrate pe Israel, dar si importiva gruparilor politice rivale. In
iunie 2007, Hamas a reusit sa elimine din Fasia Gaza organizatia rivala Fatah,
dupa o lovitura de stat sangeroasa. „Membri ai Fatah erau impuscati in genunchi
dupa care erau aruncati de pe acoperisurile caselor.Cel putin un membru Fatah a
fost transat si trimis familiei sale in bucati” (www.mideast.org).
De la simtul
divin la razboiul pentru resurse
Ireconciliabilitatea
dintre Islam şi duşmanii săi, disfunctionalitatile existente intre organizatiile
HAMAS si FATAH, eforturile Autoritatii Palestinene, dar si cele ale statului
Israel, precum şi „simţul divin al
extremului teritorial”, potrivit căruia bin Laden cerea ca toţi necredincioşii să părăsească locurile
sfinte ale musulmanilor, sunt subiecte de analiză şi în cuprinsul viitoarelor
noastre preocupari. FATWA – dată de Shaikh Usama Bin – Muhammad
bin Laden, Aiman al-Zawahiri, emir al Grupării Jihadului din Egipt (G.I.), Abu
Yasir Rita’i Ahmad Taha, lider al Grupului Islamic Egiptean, Shaykr Mir Hamzah,
Secretar al Ulemalelor din Pakistan şi de Fazlur Rahman, emir al Mişcării
Jihadului din Bangladesh, condamna SUA pentru bazele din Arabia Saudită unde
ocupă pământul Sfânt al Islamului.De asemenea condamnă alianţa
cruciato-sionistă pentru blocada Bagdadului, milionul de doctrine şi umilirea
populaţiei musulmane şi, nu în ultimul rând, dorinţa SUA de a ocupa Peninsula
Arabă.
In aceste conditii, desi Osama Bin Laden nu
mai exista, pacea este departe de a fi reasezata in tarile din Orientul
Mijlociu si din Africa de Nord. Ce intarzie acest lucru ? Raspunsul este
simplu: lupta pentru resurse. Asistăm, astazi, la o confruntare dintre Orientul şi Occidentul lumii, în
care Islamul devine nu doar un instrument de ripostă la noile teze şi orientări
ale ştiinţelor sociale moderne dar şi o temă abordată cu obsesie drept singura
cauză a acestei noi confruntări? Sa fie vorba doar de o avalanşă de discursuri
care au drept subiect nu fenomenul islamic contemporan, cum s-ar crede la o
simpla vedere, ci interesul pentru petrolul tarilor arabe ? Spunem acest lucru,
stiut fiind faptul ca statele arabe detin monopolul zacamintelor pe glob.
Rezervele de petrol reprezinta 60,17 %
din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, si totalizeaza o suma de
683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o singura data, statele
occidentale s-au aratat foarte interesate. In aceste conditii, ne mai
surprinda ceea ce s-a intamplat recent
in tari precum Yemen, Egipt, Regatul Bahrain sau Libia ? Sa ne mai intrebam de
ce oare razboiul declarat de Franta, impotriva colonelului libian Moamer
Ghadafi, a fost incheiat cu executarea acestuia? Ce sa insemne toate
acestea?
In
loc de concluzii:
- Analiza evoluţiei fenomenului la scară mondială relevă că începutul de mileniu trei, a dus la o modificare radicală asupra componentelor „ecuaţiei de securitate mondială” (Tudor, 2006).
- Preocuparea Occidentului pentru locul detinut de Islam în contexte istorice succesive, reprezinta doar un paravan in atingerea unor scopuri prestabilite? În contextul amplificării competiţiei economice mondiale, cucerirea şi menţinerea pieţelor este în primul rând o problemă de resurse (Popescu, 2008). Apare tot mai clar faptul că tendinţele geopolitice actuale cât şi cele de perspectivă sunt de natură preponderent economică. Economia mondială este dependentă în continuare de resursele energetice convenţionale iar criza energetică continuă să se adâncească. Marii giganţi ai economiei mondiale sunt într-o competiţie acerbă pentru câştigarea supremaţiei pe piaţa „aurului negru”. Este din ce in ce mai evident ca lupta pentru energie nu mai este numai în culise. Ea s-a mutat şi în teatrele de război şi va continua să deschidă şi alte teatre, Libia fiind exemplul cel mai apropiat. Intamplator sau nu, rezervele Libiei sunt estimate la circa 42 de miliarde de barili de petrol crud de înaltă calitate. Cine isi doreste controlul asupra resurselor?
·
Islamul, nu propovăduieşte terorismul sau
încurajează pe cineva să omoare oameni nevinovaţi. Faptul că Islamul este
implicat în activităţi
teroriste nu ne îndeamnă să credem că
această religie este pro-teroristă. “Uciderea unei persoane, fără o justificare dreaptă, echivalează cu
uciderea lumii întregi, iar salvarea vieţii unei persoane valorează cât
salvarea întregii umanităţi” (Coran, 2004). Israelul, si prin
eforturile depuse pentru eliberarea lui Gilat Shalit, a demonstrat ca stie ce
inseamna viata unui om, dincolo de ambitiile politice. Ţinând seama de toate acestea, eliberarea lui
Gilat Shalit si schimbul de prizionieri anunta cel putin o reconsiderare a raporturilor
de forta in Orientul Mijlociu.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
ANDREESCU, A., RADU, N. (2007) The voice of terror between ISLAMIC LOW and
CIVILIZATION CONSCIOUSNESS, in,
“Romanian Military Thinking”, april - mai, vol 2, 2007.
ANDREESCU, A., RADU, N. (2007), Terrorism
From The Big Encyclopedia of Jihad to Hamas Covenant and The White Qaeda , in, “Romanian Military Thinking”, ianuary - march, vol 1, 2007;
ANTIPA, M., (2004). Securitatea şi terorismul. Prevenirea şi combaterea
acţiunilor extremist- teroriste pe teritoriul României, Ed. Celsius,
Bucureşti.
BAHMAREANU, C., Resursele energetice
şi mediul de securitate la începutul secolului XXI, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”, Centrul de Studii
Strategice de Apărare şi Securitate - Editura Universităţii Naţionale de
Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2006
BARNA, C., (2007), Occident vs. Islam: globalizarea războiului sau a păcii?, în,
“Cadran
Politic”, nr.43.
BURGESS, M.,
DELCEA, E.,I., (2006). Problematica definirii terorismului, în, „Terorismul Azi”, vol IV - VI, an
1, oct. – dec.
CHERIM ENGHIN, Islam , religia terorii ?, Fundatia Taiba, Constanta, 2007
CHOMSKY, N., America in cautarea
dominatiei globale: Hegemonie sau supravietuire, Ed. Antet, Bucuresti, 2003
CUCU. I., Terorismul economic, in, Revista Crima Organizată şi
Terorismul Azi, vol. 43, an VI, 2010
DELCEA, C., (2006). Psihopatologia
teroristului, în, Terorismul
Azi, vol1, an 1, iulie.
DELCEA, C.; BĂDULESCU, A (2006).
11 septembrie 2001 – cauze şi consecinţe, în, Terorismul Azi,
vol III, an 1, septembrie.
DIECKHOFF
A.(1989). Les espaces d’Israel, Essai sur
la strategie territoriale israelienne, Presses de la Fondation Nationale
des Sciences Politiques, 1989
DIMONT I. Max (1999). Evreii, Dumnezeu şi Istoria, Traducere de Irina Horia, Bucureşti,
Editura Hasefer, 1999
FRATTASIO, A., (2006). Epistemologia
terorii, Ed. ERA,
Bucureşti.
FRUNZETI, Th si colectiv, Lumea 2011 – Enciclopedie politică şi
militară (studii strategice de securitate), Editura CTEA, Bucureşti, 2011
HUNTINGTON, P. S., (1997). Ciocnirea civilizaţiilor şi
refacerea ordinii mondiale,
Editura Antet, Bucuresti.
KLEIN, C., (2003). Israel,
statul evreilor, Editura Big All,
Bucuresti
MARCHIEVICI, C., (2011), Soldatul-gilad-shalit-israelianul-care-valoreaza-cat-o-mie-de-palestinieni-161220/, in, http://www.cotidianul.ro/
MIRCEA,
V.,
(2007) , Islamul - de la producator de
idei la izvor de terrorism: Drumul de la Renaştere la Terorism , în, “Cadran
Politic”, nr.12.
PREVOST, J.,F., (1973). Les
aspects nouveaux du Terrorisme International, în, „Annuaire Francais de
Droit International”.
XXX (2003). Profil, Buletin, Serviciul Român de
Informaţii, an I, nr.1, martie.
RAUFFER, X, (1987), La nebuleuse: Le terrorisme du Moyen-Orient, Ed. Fayard, Paris.
SANDA, L., (2011). Conflictul israeliano – palestinian, Ed. Universitaria, Bucuresti
SEGER, K.,
(1990). The antiterrorism handbook. Ed. Presido, SUA.
SIMILEANU, V., (2006). Radiografia
terorismului, Ed.
TopForm, Bucureşti.
SPRINZAK, E., (1999). The ascendance of Israells radical right. New York; Oxford
University Press.
STROIE, L.,
(2009). Hamas, in, ziare.com
TRONCOTA,
T., (2007), Noi termeni ce
definesc terorismul sau terorismul prin alte mijloace, in, Terorismul Azi, vol III, an
1, septembrie.
TEODORESCU, S., (2008). Accesul statelor la resursele de energie, in, “Sesiune de
comunicari stiintifice”, Facultatea de Stiinte Politice si Relatii
Internationale, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu.
VĂDUVA, Ghe., şi colectiv
(2002).Terorismul. Dimensiunea
geopolitică şi geostrategică. Academia de Înalte Studii Militare, Centrul de Studii Strategice,
Bucureşti.
XXX (2006). 11
Septembrie 2001. Raportul final al Congresului american de anchetă privind
atacurile teroriste asupra SUA,
Ed. Alfa, Bucureşti.
Pagina webb
[1] Sanda, L., 2011, cu privire la „Facerea”,
cap. 9, art 25, 26 şi 27: Întru-cât Ham („tatăl lui Canaan”), unul dintre cei 3
fii ai lui Noe (alături de Iafet şi Sem), a privit la goliciunea tatălui său
(Noe), a fost blestameat de Noe. Art. 25: „Blestamat
sa fie Canaan! Robul robilor sa fie la fraţii săi!”Art. 26: „Bin ecuvantat să fie Domnul D-zeul lui Sem;
iar Canaan să-i fie rob!”Art. 27: „Să înmulţească D-zeu pe Iafet şi să se
sălăşluiască acesta în corturile lui Sem, iar Canaan să-i fie slugă”.
[2] În ceea ce priveşte patria lui Abraham,
cercetătorii nu mai îmbrăţişează cu aceeaşi convingere teoria conform căreia
locul „natal” ar fi localitatea Ur, şi totuşi admit că, cel puţin, aici este „locul unde nucleul originar al temei a fost
elaborat”, Ligia Bârzu, pag 90.
[3] Datorită deportărilor realizate de
Imperiul Otoman asupra populaţiei evreieşti
în timpul Primului Război Mondial, populaţia evreiască din Palestina a
scăzut la aproximativ 60.000 de locuitori, conform Gh. N. Cazan, Problemele Orientului Apropiat de la
Războiul Mondial la Conferinşa de pace de la Lousanne (1914-1923), în
Relaţii internaţionale în perioada interbelică, pag 36. De asemenea, conform
altor surse, în perioada 1927-1929, mai mulţi evrei părăsesc Palestina decât
sosesc, de exemplu Sellier Jean şi Sellier Andre, opera citată, pag 85.
[4]
Alte cercetări lansează cifra de 850.000 arabi în Palestina, de exemplu Sergio
Minerbi, L.Italie et la Palestina
1914-1920, Paris, 1970, pag 15, în Gh. N. Cazan, opera citată, pag 36.
No comments:
Post a Comment