IRECONCILIABILITATE IN ORIENTUL MIJLOCIU
?
OCCIDENTUL SI CONTROLUL
RESURSELOR
Prof.univ.dr.
Nicolae Radu
Abstract: Cu ceva timp în urmă, Zbigniew
Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate nationala al lui Jimmy
Carter, membru in board-ul Centrului de Studii Strategice si
Internationale (CSIS) şi fondator al Comisiei Trilaterale, afirma că Statele
Unite sunt prima, ultima si singura superputere, singura alternativa fiind
anarhia globala. Cât de adevărat sau nu este acest lucru, este
greu de apreciat, insă pentru desfăşurarea unui război împotriva terorismului
pentru ce este nevoie ca lupta sa fie dusa impotiva inexistentului terorism
islamic ? Terorismul nu aparţine nici unei religii, fie creştină, iudaică sau
islamică, ci este produsul unui nucleu de extremişti aflaţi în imposibilitatea
de a-şi atinge obiectivele în mod paşnic şi democratic. Să fie acesta si
motivul de luptă până când resursele de petrol din Irak vor fi epuizate ? Rezervele
de petrol reprezinta 60,17 % din totalul
rezervelor confirmate de petrol ale lumii, si totalizeaza o suma de 683,5
milioane de barili, petrol de care, nu o singura data, statele occidentale s-au
aratat foarte interesate. Privind doar spre Arabia Saudită, Egipt, Yemen, Iordania, Siria, Iran sau Libia,
întelegem că interesele conduc la multiple divergenţe si in anul 2011. Ca se
vrea a se spune sau ca nu, trebuie precizat, in virtutea dreptului la adevar
reclamat mereu de istorie, ca teroristul „identificat” de lumea occidentala nu
inseamna terorist si pentru lumea musulmana. Granita dintre terorist si
luptator este foarte subtire. Privind dinspre Haganah-ul sau spre Irgun-ul de altadata, denumirea de „atacuri
insurgente” pentru actiunile intreprinse in trecut de catre acestea se gaseste
justificata. Privind insa la lumea araba, actiunile organizatiilor Hamas sau Hezbollah
sunt apreciate drept acte de terorism. Se poate spune oare acelasi lucru si
daca privim actiunile Statelor Unite ale Americii desfasurate in Irak? Firesc,
raspunsul se afla la fiecare dintre dumneavoastra. Ori pentru a intelege acest
lucru, trebuie sa nu uitam ca terorismul sustine violenta, in timp ce religia
indeamna spre pace si impacarea cu sine.
Cuvinte
cheie: islam, ireconciliabilitate, calea dreapta,
controlul resurselor, binele suprem
Ce semnifica
Islamul ?
Nu o singura data ne este dat sa
auzim cuvantul “fundamentalism”, care, cel mai adesea, este însoţit de
adjectivul “islamic” si mai nou de „terorism”. Ce semnifică Isalmul ? Ce
urmăreşte fundamentalismul islamic? Raspunsurile vin de la sine. Isalmul este
jonctiunea dintre Dumnezeu ca atare si om (Frithjof, 1994). Dacă ne raportăm la
religii, există un fundamentalism creştin, după cum există şi unul iudaic, iar
în afara religiei vorbim despre fundamentalismul materialist-scientist, despre
un fundamentalism ideologic stalinist,
comunist sau, sau despre un fundamentalism filosofic, toate acestea pretinzând,
fiecare în parte, a fi unicul deţinător al Adevărului absolut pe care încearcă
să-l impună altora – fie şi prin recursul la forţă în ultimă analiză.
În strânsă legătură cu acesta se află şi
un alt termen pe care conştiinţa colectivă – fie din insuficientă cunoaştere,
fie la presiunea unor campanii ideologice dirijate – îl consideră instrument şi
vehicul al fundamentalismului şi anume acela de “Jihad”, tradus, de obicei,
dacă nu chiar întotdeauna, prin “război sfânt”, ceea ce, în accepţia
europeană şi occidentală, în general, înseamnă “violenţă” şi “terorism”. Sa
intelegem Jihadul similar cu "terorismul "? In acest sens, pentru cititorul neavizat, dar şi
pentru cititorul musulman interesat in a cunoaşte modul în care un ne-musulman
percepe semnificaţia isalmului ca religie, ne permitem sa facem câteva
precizări.
Islamul a apărut în secolul VII pe peninsula Arabă şi s-a răspîndit cu
o viteză uimitoare în toate cele patru puncte cardinale ale lumii. Către
secolul opt, pasionarismul arab şi-a atins punctul său maxim. În componenţa
Califatului Arab intrau teritorii care se extindeau pe trei continente: de la
peninsula Pirineică (la Vest) – pînă la Ind (la Est) şi de la pragurile Nilului
(la Sud) – pînă la Marea Aral (la Nord). În anul 718, Maslamah (fratele
califului umayad) conduce ultimul asediu arab (soldat cu eşec) al
Constantinopolului. Basileul iconoclast Leon al III-lea din dinastia Isauriotă
a fost acela care le-a spulberat speranţele sarazinilor de a pătrunde în Europa
prin Strîmtori. A urmat catastrofa de la Akroinon din anul 740 în faţa
împăratului bizantin Constantin al V-lea care le-a pecetluit sarazinilor şi
porţile Anatoliei. În Occident, înaintarea maximă a arabilor a fost oprită în anul
732 lîngă orăşelul francez Poitiers. Pe cîmpia adiacentă, un detaşament uşor
înarmat, aflat sub comanda lui Abd ar-Rahman, este înfrînt de către cavalerii
ferecaţi în zale ai majordomului Franţei Carol Martel (Savin, 2009).
Timp de
secole, inainte de venirea Islamului, arabii fusesera impartiti in nenumarate
factiuni razboinice. Varsarile de sange nu erau rare, iar in cadrul
ostilitatilor se pierdeau multe vieti (Abul A’la Mawdudi, 1963). Abordând
chestiunea Islamului contemporan, mai ales din perspectiva transformării
acestuia în factor de declanşare a unei “ ciocniri a civilizaţiilor”,
Huntington (1998) considera că “islamismul”
a fost de la început o religie a sabiei, glorificând
victoriile militare “. In aceeasi acceptiune, textul coranic şi toate actele de
credinţă ale omului musulman conţin prea puţine interziceri ale violenţei, un
concept de non-violenţă fiind absent din doctrina şi practica.
Fara sa subscrie acestui punct de
vedere, Frithjof (1994) susţine că “ este foarte posibil ca imaginile Coranului
să se inspire mai ales din domeniul luptei… sufletul în căutare de Dumnezeu trebuie să lupte (…) Psihologic
vorbind, combativitatea musulmanului este contrabalansată de fatalismul său; în
viaţa spirituală, Jihadul, “războiul sfânt” este mai întâi unul al sufletului
împotriva sufletului seducător (an-nafs al-‘ammara) şi aspiră, prin
transfigurare, la conştiinta Absolutului”.
Indiferent
de ce se crede, Islamul a stabilit un sistem de viata pe deplin uman, bazat pe
principiile adevarului si justitiei. Aceasta era o realizare unica, cu atat mai
mult cu cat Islamul realizase ceva extrem de dificil - o revolutie intelectuala
care a schimbat intreaga perceptie a oamenilor in ceea ce priveste scopul lor
in viata (Abul
A’la Mawdudi, 1963). Se poate spune oare ca revirimentul islamic
contemporan, oricare ar fi formele de manifestare ale acestuia, inseamna,
înainte de toate, repudierea influenţei şi dominaţiei occidentale asupra
identităţii şi spiritualităţii islamice ?
Huntington (1998) recunoaşte ca
ceea ce este universalism pentru Occident, înseamnă imperialism pentru restul
lumii, care se distanţează de standardele duble ale democraţiei occidentale.
Asa cum democraţia este încurajată, însă nu şi dacă îi aduce la putere pe
islamişti, drepturile omului constituie o problemă în China, dar nu şi în alte
ţări aliate. Posesia unui arsenal nuclear este legitimă unele state din
Orientul Mijlociu, dar devine o problemă în cazul Irakului sau Iranului.
Sub
semnul tacerii ?
In acest cadru de apreciere, pentru Islam, dupa
cum aprecia afirmă Fatima Mersi (Huntington, 1998), Occidentul este
materialist, brutal, represiv, traumatizan. El decide de unul singur dacă sateliţii sunt folosiţi pentru a-i educa pe
arabi sau pentru a-i bombarda. El invadează vieţile noastre. Asistăm,
astazi, la o confruntare dintre Orientul şi Occidentul lumii, în care Islamul
devine nu doar un instrument de ripostă la noile teze şi orientări ale
ştiinţelor sociale moderne dar şi o temă abordată cu obsesie drept singura
cauză a acestei noi confruntări? Sa fie vorba doar de o avalanşă de discursuri
care au drept subiect nu fenomenul islamic contemporan, cum s-ar crede la o
simpla vedere, ci interesul pentru petrolul tarilor arabe ? Spunem acest lucru,
stiut fiind faptul ca statele arabe detin monopolul zacamintelor pe glob.
Rezervele de petrol reprezinta 60,17 %
din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, si totalizeaza o suma de
683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o singura data, statele
occidentale s-au aratat foarte interesate.
Fig.1.
Circuitele energetice mondiale
În prezent, se pare că „centrul de gravitate” al
producţiei mondiale de petrol s-a mutat gradual dinspre ţările industrializate
ale Nordului (SUA, Canada, Mexic, Europa şi vestul Rusiei) spre ţările în dezvoltare
ale Sudului, în special Iran, Irak, Arabia Saudită, Angola, Nigeria şi statele
din bazinul Mării Caspice (Teodorescu, 2008). Potrivit datelor oferite de
Departamentul de Energie al SUA, procentul din producţia mondială de petrol ce
revine producătorilor majori ai Nordului va scădea de la 27%, în 2001, la 18%, în
2025, în timp ce partea din producţie a producătorilor din Africa, America Latină
şi Orientul Mijlociu va creşte de la 50% la 61%21.
|
Tara
|
Productia
totala de petrol (milioane barili/zi)
|
Exportul
net de petrol milioane barili/zi)
|
|
Emiratele Arabe Unite
(OPEC)
|
2,76
|
2,33
|
|
Kuweit (OPEC)
|
2,51
|
2,20
|
|
Nigeria (OPEC)
|
2,51
|
2,19
|
|
Marea Britanie
|
2,08
|
0,28
|
|
Algeria (OPEC)
|
1,93
|
1,68
|
|
Irak (OPEC)
|
2,03
|
1,48
|
Fig.2. Topul productiei de petrol
Privind doar spre Arabia Saudită,
spre Egipt, Yemen, Iordania, Siria sau Iran întelegem că interesele conduc la
multiple divergenţe. In Arabia Saudita, Regele Abdallah bin Abd al-Aziz Al Saud
este si prim-ministru din 1 august 2005, Arabia Saudita fiind unul dintre
aliatii de baza ai SUA in Orientul Mijlociu si un important furnizor de petrol,
cu un export zilnic de peste 9 milioane de barili. Cu un PIB/cap de locuitor de
24.200 dolari (locul 55 in lume), Arabia Saudită dispune de 25% (aproximativ
262 miliarde de barili) din rezervele mondiale, in timp ce Irakul detinea 10%
(aproximativ 112,5 miliarde barili). În domeniul gazelor naturale, clasamentul
resurselor din regiunea Golfului este condus de Federaţia Rusă cu peste 47.000
de miliarde m3, urmată de Iran cu peste 24.000 miliarde m3,
Qatar cu aproximativ 17.000 miliarde m3, Arabia Saudită şi Emiratele
Arabe Unite cu aproximativ 6.000 miliarde m3 fiecare.
|
Statul
|
Rezervele de petrol exprimate in
milioane de barili
|
Procentajul din rezervele mondiale
|
|
Iran
|
92,86
|
0,92
|
|
Irak
|
100,00
|
10,03
|
|
Libia
|
22,80
|
2,29
|
|
Nigeria
|
17,90
|
1,8
|
|
Kuweit
|
94,00
|
9,43
|
|
Arabia Saudita
|
257,84
|
25,86
|
|
Emiratele Arabe Unite
|
98,10
|
9,84
|
Fig.3.
Rezerve de petrol. Sursa: The
International Petroleum Encyclopedia
(Tulsa : PennWell Publishing Company, 1993),
p. 284 – 285
In aceste conditii, ne mai surprinda ceea ce s-a intamplat recent in tari precum
Yemen, Egipt sau Regatul Bahrain ? Sa ne mai intrebam de ce oare razboiul
declarat de Franta, impotriva colonelului libian Moamer Ghadafi, nu se mai
termina ? In Irak, americanii au adus haos, nu democratie - scria, la 12
ianuarie 2007, cotidianul "Financial Times", intr-un articol
intitulat "Surge Toward Debacle in Iraq". Ce sa insemne toate acestea?
De-a lungul istoriei, potrivit Teodorescu (2008), sunt cunoscute destule cazuri
de crize şi conflicte generate de neînţelegeri privind resursele energetice.
Atacul japonez de la Pearl Harbor a fost, în parte, consecinţa deciziei SUA,
din 1941, de a limita exporturile de petrol către insulele nipone, drept urmare
a invadării Chinei. Operaţiile din Angola şi Cecenia au la bază puternice
motivaţii economice, ştiut fiind faptul că deţin importante reserve energetice
de o calitate superioară. De asemenea, numeroase crize energetice au avut loc
din 1970 până astăzi: criza petrolului din 1973-1974, cauzată de embargoul
impus OPEC-ului de majoritatea statelor arabe producătoare de petrol, ca
răspuns la sprijinul acordat Israelului de către Occident în războiul de Yom
Kippur; criza energetică din 1979, ca urmare a revoluţiei iraniene; explozia
preţurilor petrolului din 1990, cauzată de războiul din Golf; creşterile
importante ale preţurilor resurselor energetice (începând cu 2001), pe fondul
stagnării producţiei mondiale de petrol corelat cu creşterea cererii în SUA,
China şi India; explozia preturilor petrolului din 2011 cauzata de
instabilitatea din Yemen, Egipt si Libia, dar si de criza mondiala.
Nevoia de resurse este din ce in ce
mai evidenta. Tari precum SUA, China, Rusia sau Franta sunt in topul celor mai
mari consumatori de resurse energetice, accesul la resurse reprezentand, de
cele mai multe ori, doar o problema de timp. Cum bine se cunoaste, intervenţia
SUA şi aliaţilor săi din 1991 în Kuweit a fost motivată, în principal, de
necesitatea de a securiza petrolul din zonă şi de a-l împiedica pe Saddam
Hussein să-şi extindă controlul asupra lui. In al doilea razboi, potrivit distinsului
prof.univ.dr. Vladimir Pasti, obiectivul a fost diferit, fiind vorba de o
pozitionare strategica: „Irakul sta ca un capac pe intreaga peninsula arabica.
Din Irak controlezi si Siria si Arabia Saudita si, chiar daca nu controlezi
Iranul, il tii sub o continua amenintare etc.Irak este vital pentru oricine
doreste sa controleze Middle East”.
|
Nr.crt.
|
Ţară
|
Consum de resurse energetic
(% din consumul mondial)
|
|
1
|
SUA
|
21,4
|
|
2
|
China
|
15,6
|
|
3
|
Rusia
|
6,5
|
|
4
|
Japonia
|
4,8
|
|
5
|
India
|
3,9
|
|
6
|
Germania
|
3,0
|
|
7
|
Canada
|
3,0
|
|
8
|
Franţa
|
2,4
|
|
9
|
Marea Britanie
|
2,1
|
|
10
|
Coreea de Sud
|
2,1
|
Fig.4. Consumatori de
resurse energetice
(Teodorescu, 2008)
Nu toate tarile
amintite sunt centrate, insa, exclusiv pe consum. Stocurile de resurse
energetice permit speculaţiile de pe piaţă, si duc la creşterea preţurilor la
combustibili şi a cheltuielilor de producţie agricolă si in mod implict la
profituri uriase. Dincolo de interpretari, ca ne place sau nu, suntem martorii
unor conflicte având la bază accesul, controlul şi exploatarea resurselor
energetice, dar si al unui schimb de idei prin care se încearca „rediscutare” a rolului pe care Islamul îl
are sau ar trebui să îl aibă în contemporaneitate, motivele putand fi intelese
din variate unghiuri. Clarificarea şi întelegerea manifestărilor şi intentiilor
sale, într-un climat în care simpla menţionare a termenului “Islam” ca religie
aduce în prim-plan raportul dintre acesta şi extremismul practicat în numele
acestei religii,. Acesta este la fel de intens dezbatut precum conceptul de
„jihad islamic”.
Preocuparea
Occidentului pentru locul detinut de
Islam în contexte istorice succesive, nu reprezinta decat un paravan in
atingerea unor scopuri prestabilite . În contextul amplificării competiţiei
economice mondiale, cucerirea şi menţinerea pieţelor este în primul rând o
problemă de resurse (Popescu, 2008). Apare tot mai clar faptul că tendinţele
geopolitice actuale cât şi cele de perspectivă sunt de natură preponderent
economică. Economia mondială este dependentă în continuare de resursele
energetice convenţionale iar criza energetică continuă să se adâncească.
„Maximul istoric”al barilului de ţiţei evoluează aproape săptămânal, iar pentru
majoritatea statelor devine tot mai dificil accesul la resursele scumpe. Marii
giganţi ai economiei mondiale sunt într-o competiţie acerbă pentru câştigarea
supremaţiei pe piaţa „aurului negru”. Lupta pentru energie nu mai este
numai în culise. Ea s-a mutat şi în teatrele de război şi va continua să
deschidă şi alte teatre, Libia fiind exemplul cel mai apropiat.
Cauza lui Allah
Preocupaţi fiind de analiza
psihogenezei terorii şi argumentând pe cât posibil obiectiv, chiar şi numai din
perspectiva tradiţiei istorice, universialitatea islamului, ne-am propus să
acordăm atenţia cuvenită atât semnificatiilor ce revin Jihadului islamic (Războiul
sfânt islamic), cât şi unor posibile abateri de la adevărata credinţă în islam.
Având ca punct de plecare învăţăturile din Sfântul Coran, apreciat mai mult
decât o simplă carte de religie (Ibu Taimiya, 1997), şi urmărind stâlpii
credinţei în islam, exprimaţi prin mărturisirea de credinţă (Shahada), cele
cinci rugăciuni zilnice ("Namaz"), postul în luna Ramadan, Dania
(Zakat), pelerinajul la Mecca ("Hajj"), vom încerca să înţelegem
forţa morală care a susţinut şi susţine impetuoasa cucerire islamică.
Primul care dă interpretare
jihadului, în contextul
prezenţei coloniştilor britanici din India, care preferau pe paşnicii hinduşi
în posturile cheie din armată, în detrimentul musulmanilor intriganţi şi
militantişti, a fost Sayyid Aahmad Khan (1817-1898) care, în 1871, scria: “Mai
întâi, ce este Jihadul ? Este războiul de
apărare a credinţei (Tihan, 2008). Dar el are condiţiile lui şi, dacă acestea
nu sunt respectate, el este ilegal. El nu trebuie îndreptat împotriva celor
care sunt numai Kafir (necredincioşi), ci a celor care opresează şi
obstrucţionează concret exercitarea credinţei religioase (Coran 47,1). Coranul îi îndeamnă pe musulmanii
devotaţi să înainteze "cauza lui Allah" prin pace şi propovăduire. Ne
întrebăm însă, dacă nu cumva sunt posibile şi sensuri mai puţin vizibile tocmai
prin conceptul de război violent şi agresiv, subsumat noţiunii de Jihad? La ora
actuală, reprezintă Jihadul principala cauză a terorismului? Inspiră acesta
cunoscuta campanie de violenţă din întreaga lume şi organizaţiile teroriste, de
tipul Jihadul Islamic
Palestinian,
Jihadul Islamic Egiptean, care l-a asasinat în 1981 pe preşedintele Anouar al
Sadate?
Calea dreapta
În accepţiunea Preşedintelui
Societăţii Islamice din America de Nord, dr. Siddîqî (2005), Jihadul este unul
dintre aspectele cel mai rău înţelese şi deformate din Islam. Există, cu
siguranţă, numeroşi musulmani care folosesc acest concept într-un sens lipsit
de adevăr, încercând să-si atingă scopurile politice stabilite, discreditând
Islamul şi comunitatea musulmană. Prin urmare, ce reprezintă Jihadul?
Conform „Dictionnaire Arabe -
Française – Anglais” (Paris, 1972), termenul Jihâd îşi are originea în verbul „djahada”,
care înseamnă a fi harnic, a face efort, şi în substantivul abstract juhd, prin
care se desemnează în general efortul, încordarea de forţe, pentru atingerea
unui scop. Doar prin simpla
consultare a surselor Islamului despre care am vorbit se poate vedea că jihad
înseamnă „să depui efort, străduinţa pe calea lui Dumnezeu”. Semnificaţia
generală a noţiunii de „Jihâd” este de "efort susţinut spre un scop determinat"
(Ruslan, 2003). Jihad are mai
multe sensuri, la bază fiind acela de „a lupta, de a depune efort pe o cale
dreaptă” (Septar, 2008). Încercînd să simplificăm, putem spune că există
„marele jihad“, care reprezintă, de fapt, lupta cu tine însuţi, şi „micul
jihad“ care implică cumva o luptă fizică, combativă. Astfel, se
poate considera că musulmanii înteleg prin Jihad folosirea tuturor energiilor
şi resurselor pentru a obţine favoarea lui Allah. Acesta este un proces
continuu.
În prima fază a acestui proces,
un musulman învaţă să-şi controleze propriile sale dorinţe şi intenţii rele.
Acest Jihad este înăuntrul fiinţei şi este baza Jihadului profund, adică
aducerea dreptăţii („Maruf”) şi înlăturarea răului („Munkar”) din viaţă şi din societate.
Deşi cuvântul Jihad poate însemna
război sfânt, el are un înţeles mai general, însemnând o luptă cu tine însuţi.
Spre deosebire de acesta, Jihadul mare (Jihad i Akbar) este dat de efortul pe
care îl face fiecare musulman pentru a lupta contra lui însuşi, contra egoismului
şi a instinctelor sale, contra orgoliului şi a patimii dominatoare. Cel mai bun jihad
pentru cineva este să lupte împotriva lui însuşi pentru Allah, Cel Puternic şi
Măreţ (Engin, 2008). Marele
Jihad sau „Jihadul interior” pe care
omul
trebuie să-l poarte în permanenţă, înlăuntrul său, în virtutea nobleţei firii
umane, constă în tensiunea constantă între ceea ce
părem a fi şi ceea ce suntem şi
nevoia de a ne transcede pe noi înşine de-a lungul acestei călătorii a vieţii
pământeşti, ca să devenim ceea ce suntem. (Al Serat, 2004).
Viata eterna si
binele suprem
Noţiunea contemporană de Jihad
este reinventată şi personalizată, dupa 11 septembrie 2001, într-un instrument
politic, războiul sfânt transformându-se într-un război al fundamentaliştilor
islamici cu restul lumii (cu cei care nu se supun legilor lui Allah). Cum poate
fi demonstrată legătura indestructibilă dintre Islam şi Jihad (Războiul sfânt)?
Doctrina Jihadului ca război sfânt a apărut pentru a justifica expansiunea
islamului începând cu sfârşitul secolului al VII-lea, marcat de dinastia
abassidă. (Barna, 2007).
În asemenea împrejurări, era
firesc ca sentimentul religios să fie scos din arsenale şi transformat în
“război sfânt” pe care profetul Muhammad însuşi îl numeşte “Jihadul mic “ , pentru răspândirea şi
consolidarea religiei islamice , deosebit, însă, fundamental, de “ Jihadul
mare” – adevăratul “război sfânt” înţeles ca proces continuu, efort şi luptă
interioară a individului cu sine însuşi pentru auto-perfecţionare spirituală,
morală şi comportamentală şi pentru a merita starea de puritate în momentul
inevitabilei “ zile a judecăţii” sau “ a religiei” (yaum ad-din) şi viaţa
eternă de după viaţa terestră.
Cel mai uzual sens al Jihadului
semnifică, în concepţia aceluiaşi autor, protejarea civilizaţiei islamice de
invazia infidelilor. Dumnezeu le ingaduie dreptcredinciosilor care
sunt atacati de necredinciosi si nedreptatiti de ei sa lupte impotriva lor si
le promite sa-i ajute impotriva acelora care i-au scos din caminele lor pe
nedrept, numai pentru faptul ca ei sunt dreptcredinciosi. Dumnezeu a facut din
lupta dintre oameni un mijloc pentru reprimarea neadevarului pentru ca
dreptcredinciosii, daca nu ar ridica armele, ar fi rapusi de neadevar, care ar
nimici lacasurile de cult de pe intregul pamant (Traducerea sensurilor, 1998).
„Şi
de nu i-ar fi oprit Allah pe oameni, pe unii prin alţii, ar fi dărâmate chilii,
biserici, temple şi moschei în care numele lui Allah este pomenit atât de mult.
Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Tare şi
Puternic [Qawizz, 'Aziz]!“(Coran, Surat „al-Hajj“, 22:40).
În Coran, rădăcina „jhd"
apare în 35 de versete : de 22 de ori cu sens general si de trei ori pentru a
desemna un act pur spiritual. Celelalte zece cazuri, în schimb, se aplică în
mod evident la o acţiune războinică. În a doua sură, Allah ordonă:
"Combateţi-i pe calea lui Dumnezeu pe cei care vă combat aici, dar nu
depăşiţi limitele, deoarece Dumnezeu nu iubeşte excesele. Ucideţi-i deci pe cei
care vă combat, în orice loc îi găsiţi, şi alungaţi-i de unde v-au izgonit, deoarece
scandalul este mai rău decât moartea…" (Sura 2, 191 -
192). "Combateţi-i deci până
când nu mai este scandal, şi religia să fie cea a lui Dumnezeu…" (Sura 2,
193). În Sura a 4-a preciza: "…celui care combate pe Calea lui Dumnezeu,
mort sau învingător, îi vom da răsplată imensă" (Sura 4, 74). "Cei
care cred că luptă pe calea lui Dumnezeu şi cei care refuză credinţa combat pe
calea Taguţilor (demoni) combateţi-i deci pe aliaţii lui Satana, întrucât capcana
lui Satana este o capcană slabă" (Sura 4, 74); "… că necredincioşii
sunt pentru voi un inamic evident" (Sura 4, 104). Dreptcredinciosului i se porunceste sa
lupte pentru ocrotirea celor slabi, care nu pot sa se apere, a carei demnitate
a naruit-o Taghut, impunandu-le tot felul de ticalosii. Dreptcredinciosii
trebuie sa-si dea sufletele pentru a-i salva pe barbatii, muierile si copiii
slabi care se roaga lui Dumnezeu sa le trimita pe cineva care sa ii ajute. Si
lucrul acesta nu le este strain dreptcredinciosilor, caci ei au facut legamant
cu Dumnezeu din clipa cand au primit credinta sa se izbaveasca pe ei insisi si
sa-i izbaveasca pe toti oamenii de orice ticalosie si nelegiuire (Traducerea
sensurilor, 1998). „Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe calea lui
Allah pentru bărbaţii, muierile şi copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe
noi din cetatea aceasta cu un neam nelegiut şi dă-ne nouă din partea Ta un
ocrotitor, şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!»“ (Coran, Surat
„an-Nisa“, 4:75).
Se poate aprecia astfel că
necredincioşii sunt supuşii Satanei, Răului în persoană. Allah face o
distincţie clară între credincioşi: cei implicaţi în războiul sfânt şi cei care
nu sunt ? "Nu sunt egali în ochii lui Dumnezeu acei credincioşi care rămân
acasă (excepţie fac bolnavii) şi cei care combat pe calea lui Dumnezeu dându-şi
bunurile şi viaţa, întrucât Dumnezeu i-a înălţat deasupra celor care rămân
acasă pe cei care combat pe calea lui Dumnezeu, dându-şi bunurile şi viaţa
faţă. Tuturor, Dumnezeu le-a promis Binele Suprem, dar pentru o recompensa
imensă i-a preferat pe luptători neluptătorilor". (Sura 2, 95).
Dacă sunt oameni care se se opun
convertirii, pentru aceştia Allah face următoarea recomandare : "Spune
celor care refuză credinţa că, dacă renunţă, ceea ce s-a petrecut le este
iertat, dar dacă se reapucă, să ştie că foştilor le-a fost aplicată o pedeapsă
exemplară. Combateţi-i deci până
când nu va mai fi scandal şi întreg cultul să fie adus lui Allah". (Sura
8, 38-39).
Obligatia de raspunde la chemarea
la Jihad este sfanta pentru fiecare musulman. Faţă de cei care ar încerca să
invoce scuze şi mai ales faţă de renegaţi, Coranul este foarte clar, fiind prescris
din nou războiul: " deoarece poate să vă displacă ceva care, dimpotrivă,
reprezintă un bine pentru voi şi poate să vă placă ceva care reprezintă un rău
pentru voi, dar Dumnezeu ştie şi voi nu ştiţi./ Te vor întreba dacă este permis
să porneşti războiul în
luna sfântă. Răspunzi: «Să
porneşti război în acea lună este un păcat grav». Dar şi mai grav în ochii lui
Dumnezeu este să te îndepărtezi de pe calea lui Dumnezeu, să-l blestemi pe el
şi Templul Sacru şi să-i goneşti pe oamenii Săi, deoarece scandalul este mai
rău decât uciderea, şi aceştia nu vor înceta să lupte până când nu vor reuşi să
vă renegaţi credinţa; cât despre aceia dintre voi care vor abandona credinţa şi
vor muri negând-o, în van vor fi toate operele lor în această lume sau în alta
şi vor fi condamnaţi la focul unde vor rămâne pe vecie. Dar cei care au crezut
şi care au emigrat şi au luptat pe calea lui Dumnezeu pot spera la îndurarea lui
Dumnezeu, întrucât Dumnezeu iartă". (Sura 9, 216-217-218).
Coranul prezintă patru tipuri de
pedepse pentru cei care se opun lui Allah şi profetului său: "Pedeapsa
pentru cei care au pornit război împotriva lui Dumnezeu şi a profetului său şi
luptă cu putere pentru nelegiuire este execuţia, crucificarea, tăierea mâinii
şi a piciorului din părţile opuse sau exilarea. Aceasta este ruşinea lor în
această lume şi o grea pedeapsă în cea viitoare, exceptând pe aceia care se
pocăiesc înainte de a intra sub puterea voastră. În acest caz, ştim că Dumnezeu
este iertător şi plin de îndurare"(Sura 5, 36-38).
Cât de strâns este legată
credinţa islamului de Jihad este demonstrată şi de aceste versete: "Şi nu
spuneţi despre cei care au fost ucişi pe calea lui Dumnezeu: Sunt morţi. Nu!
Dimpotrivă sunt vii, fără ca voi să îi simţiţi". (Sura 2, 154).
"Luptaţi pe calea lui Dumnezeu şi să ştiţi că Dumnezeu ascultă şi
cunoaşte. Cine este cel care va dori să îi facă lui Dumnezeu un împrumut
frumos, un împrumut care îi va fi restituit dublat de multe ori? Dumnezeu strânge
şi îmblânzeşte şi la el cu toţii veţi fi puşi să vă întoarceţi". (Sura 2,
154 - 155).
Pe lângă aceste înţelesuri ideologice şi spirituale, lupta în sensul
fizic este de asemenea considerată „jihad”. Totuşi, aşa cum s-a explicat mai
sus, asta trebuie să fie o luptă îndeplinită numai în scopuri defensive.
Utilizarea conceptului de „jihad” pentru acte de agresiune împotriva oamenilor
inocenţi, adică pentru teroare, ar fi injustă şi o mare distorsionare a
adevăratului înţeles al termenului (Harun, 1999).
Semnificaţia exactă a „jihad-ului” este „efortul”. Astfel, în Islam,
„pentru a executa jihadul” înseamnă a „arăta efort, a se lupta”. Profetul
Mahomed a explicat că „cel mai mare jihad este ca o persoană să facă ceva
împotriva sufletului său mai limitat. Ce se înţelege printr-un „suflet mai
limitat” aici sunt dorinţele şi ambiţiile egoiste. Evaluat din punct de vedere
Coranic, cuvântul “jihad” poate să mai însemne o luptă purtată din motive
intelectuale, împotriva acelora care asupreşte oamenii, îi tratează injust, îi
obligă la tortură şi cruzime şi le violează drepturile umane legitime. Scopul
acestei lupte este să ajungă la justiţie, pace şi egalitate.
Inainte de
toate, Islamul inseamna religia pacii, invataturile sale aflandu-se mai presus
de cei care cred in violenta ca mod de actiune, in sabotaj ca metoda si in
varasarea de sange ca modalitate de reforma (Abdyl – Rahman al – Sudais, Mecca,
2001). Cuvinte şi fraze care sunt adesea repetate în media au fost greşit
construite de indivizi pentru a da semnificaţii si legitimari incorecte.
Asocierea dintre islam, „jihad” şi actele de teroare reprezinta un fenomen care
a rezultat din acelea necalificate în ştiinţa Legii Sacre (Harun, 1999).
Daca Islamul reprezinta o realitate eterna, un mod de viata gandit de
Creator care nu se altereaza cu trecerea timpului (Abul A’la Mawdudi, 1963), poate inseamna
Jihadul lupta dreptcredinciosului cu poftele lumesti care il atrag catre pacat,
cu incercarile prin care trece in viata sa ? Sa fie acesta indemnul spre un
conflict intre civilizatii? Firesc, un posibil raspuns ne obliga la o serie de reconsiderari istorice si nu numai.Ca
place sau nu, terorismul este produsul unui nucleu de extremişti aflaţi în
imposibilitatea de a-şi atinge obiectivele în mod paşnic şi democratic, in timp
ce jihadul este parte din viata fiecarui credincios.
***
Cu
ceva timp în urmă, Zbigniew Brzezinski,
fostul consilier pe probleme de securitate nationala al lui Jimmy Carter,
membru in board-ul Centrului de Studii Strategice si Internationale
(CSIS) şi fondator al Comisiei Trilaterale, afirma că Statele Unite sunt prima,
ultima si singura superputere, singura alternativa fiind anarhia globala. Cât de adevărat sau nu este acest lucru, este
greu de apreciat, insă pentru desfăşurarea unui război împotriva terorismului
pentru ce este nevoie ca lupta sa fie dusa impotiva inexistentului terorism
islamic ? Terorismul nu aparţine nici unei religii, fie creştină, iudaică sau islamică,
ci este produsul unui nucleu de extremişti aflaţi în imposibilitatea de a-şi
atinge obiectivele în mod paşnic şi democratic. Să fie acesta si motivul de luptă până când
resursele de petrol din Irak vor fi epuizate ?
Rezervele
de petrol reprezinta 60,17 % din totalul
rezervelor confirmate de petrol ale lumii, si totalizeaza o suma de 683,5
milioane de barili, petrol de care, nu o singura data, statele occidentale s-au
aratat foarte interesate. Privind doar spre Arabia Saudită, Egipt, Yemen, Iordania, Siria, Iran sau
Libia, întelegem că interesele conduc la multiple divergenţe si in anul 2011.
Ca
se vrea a se spune sau ca nu se vrea, trebuie precizat, in virtutea dreptului
la adevar reclamat mereu de istorie, ca teroristul „identificat” de lumea occidentala
nu inseamna terorist si pentru lumea musulmana. Granita dintre terorist si
martir este foarte subtire. În iunie 2001 Ismail al-Masawabi a murit în timpul
unui atac sinucigaş, în care au mai murit şi doi sergenţi ai armatei
israeliene. Ismail a participat la atac cu câteva zile înainte de a absolvi
facultatea. Mai târziu, într-un interviu acordat unui ziar, mama lui a spus
despre moartea fiului: „Am fost foarte
fericită când am auzit ce s-a întâmplat. E ceva să fii martir. Foarte puţin
oameni pot să facă aşa ceva. Îi mulţumesc lui Dumnezeu. În Coran scrie că
martirii nu mor. Ştiu că fiul meu este aproape de mine. Aceasta este credinţa
noastră” (Lelyveld, 2001, p. 48). Pentru Occident, Ismail este un
terorist, dar pentru mama sa acesta va ramane un martir.
În
iunie 2002, Hamas a difuzat o ultimă înregistrare cu Mahmoud al-Obeid, un
student de 23 de ani, care tocmai participase la un atac sinucigaş. Mahmoud a
murit într-un atac într-o zonă evreiască omorând doi soldaţi israelieni. În mod
anormal, mama lui, Naima, apărea cu el în înregistrarea video şi părea a şti
foarte bine ce plănuia fiul său. În înregistrarea video, Naima îi spunea: „Cu ajutorul lui Dumnezeu vei reuşi. Fie ca
fiecare glonţ să-şi atingă ţinta şi fie ca Domnul să te martirizeze. Aceasta
este cea mai frumoasă zi din viaţa mea”. Mahmoud i-a răspuns: „Îţi mulţumesc că
m-ai crescut” (Guerin, 2002). ntr-un interviu, de după moartea fiului
său, Naima a spus unui jurnalist: „Nimeni
nu vrea să-i moară fiul. Am vrut întotdeauna să aibă o viaţă bună. Dar
teritoriul nostru e ocupat de israelieni. Ne sacrificăm fiii pentru a ne căpăta
libertatea” (Guerin, 2002).
Privind dinspre Haganah-ul sau spre
Irgun-ul de altadata, denumirea de „atacuri insurgente” pentru actiunile
intreprinse in trecut de catre acestea se gaseste justificata. Privind insa la
lumea araba, actiunile organizatiilor Hamas sau Hezbollah sunt apreciate drept
acte de terorism. Se poate spune oare acelasi lucru si daca privim actiunile
Statelor Unite ale Americii desfasurate in Irak? Firesc, raspunsul se afla la
fiecare dintre dumneavoastra. Ori pentru a intelege acest lucru, trebuie sa nu
uitam ca terorismul sustine violenta, in timp ce religia indeamna spre
impacarea cu sine.
BIBLIOGRAFIE
SELECTIVA
ABU ALA AL – GHITI, (2007). Ce inseamna islamul, Editura Taiba, Bucuresti.
ABUL A’LA MAWDUDI, (1963). Islamul,
Editura Taiba, Bucuresti.
ALI, L., (2007). Efectul de
bumerang, Ed. House of Guides, Colecţia Intervenţii, Bucuresti.
ANDREESCU, A., RADU, N., (2007). Reţeaua terorii. De la Septembrie Negru la
Al Qaida Albă, în, „Gândirea Militară
Românească", martie - aprilie, vol.2.
ANGHEL, G., (2005), Jihadisti pe internet, in,
www.romanialibera.ro
ANGHELESCU, N., (1993).
Introducere în Islam. Ed. Enciclopedica,
Bucureşti.
ARMSTRONG, K., (2001). Was it inevitable? Islam through history,
in J. Hoge, Jr. and G. Rose, „How Did This Happen? Terrorism and the New War" (p.53-70) Oxford: Public Affairs
BAAGIL, H., M., (2003). Dialogul dintre
musulman si crestin, Fundatia Taiba, Bucuresti.
BADIUZZAMAN SAID NURSI, (2002). Cuvinte. Din opera Risale-i Nur (Epistolele
Luminii). Traducere de George Grigore , Ed. Nesil Maatbalicilik A, Bucureşti.
2002.
BARNA, C.,
(2007), Occident vs. Islam: globalizarea războiului sau a păcii?, în,
“Cadran Politic”, nr.43.
BAHMAREANU,
C. (2006). Resursele energetice şi mediul
de securitate la începutul secolului XXI, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”, Centrul de Studii
Strategice de Apărare şi Securitate - Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti.
BALINT, Z., SIRBU, B.si colab., (2008), Terorismul – stare de anomalie sociala, in, Sesiune comunicari stiintifice,
Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.
BARREAU, J., C., (2001). De l'Islam en général et du monde moderne
en particulier, collection Pamphlet
, Paris.
BURGESS, M., DELCEA, EVA, ILDIKO., (2006). Problematica definirii terorismului, în, „Terorismul Azi”, vol IV - VI, an
1, oct. – dec.
CARRE, O., MICHAUD, G., (2001). Les Frères Musulmans (1928-1982),
L’Harmattan, Paris.
CHELARU, M., (2004). Jihad.
Ed. Timpul, Iaşi.
XXX (2004). Coranul Cel Sfânt în limba româna , Ediţia a III-a, Ed. Islam, Bucureşti.
CHERIM ENGHIN, (2007), Islam , religia terorii ?, Fundatia
Taiba, Constanta.
CHOMSKY, N., (2003). America in cautarea dominatiei globale: Hegemonie sau supravietuire
, Ed. Antet, Bucuresti.
CORNILA, C., (2008). De la
religie la terorism, Ed. ANAMAROL, Bucuresti.
CUCU. I., (2010). Terorismul economic, in, Revista Crima Organizată şi
Terorismul Azi, vol. 43, an VI, 2010
DELCAMBRE, A., M., (2003). L'islam
des interdits, Éditions Desclée de Brouwer, Paris.
DELCEA C., (2003). Psihologia terorismului. Cine devine
terorist şi de ce?“ , Ed. Cartipex, Cluj-Napoca.
DELCEA, C.; BĂDULESCU, A (2006).
11 septembrie 2001 – cauze şi consecinţe, în, Terorismul Azi,
vol III, an 1, septembrie.
DENGG, A., (2007). Terorismul - o ameninţare asimetrică, în, „Impact Strategic", nr 2., Universitatea Naţională de Apărare „Carol
I", Centrul de Studii Strategice de
Apărare şi Securitate, Bucureşti.
ELSASSER, J., (2006). Comment le Djihad est arrivé en Europe, Vevey,
Editions Xenia, Paris.
ENGHIM, C., (2007). Islamul –
religia terorii ? Manuscris, Fundatia Taiba, Bucuresti.
ESPOSITO, J., L.,
(2007). Who speaks for islam?, Gallup Institute,
USA.
FRANCORUM, G., (1962). For the
Deeds of the Franks and the Other Pilgrims to Jerusalem, translated by
Rosalind Hill, London.
FRATTASIO, A., (2006). Epistemologia terorii, Ed. ERA, Bucureşti.
FRUNZETI, T;
ZODIAN, Vl., Lumea 2007 – Enciclopedie
politică şi militară (studii strategice de securitate), Editura CTEA, Bucureşti 2007
FILIPESCU, N., (2005), Repudirea extremismului islamic, manuscris.
FIRESTONE, R., (1990). Jihad: originea războiului sfânt în islam, Ed.
Universităţii Oxford.
FOUAD
AL-FARSI, (2001), Modernity and Tradition: The Saudi Equation (ed. a
III-a,Knight Communications Ltd.al-Farsi).
FRITHJOF, S., (1994) Să înţelegem Islamul.
Introducere în spiritualitatea lumii islamice, Ed. Humanitas,
Bucureşti
GHIGHILICEA, N., (2008). Musulmanii vor libertate si traditi islamica,
in, www.adevarul.ro
GHIGHILICEA, N., (2008). Arabia Saudită se deschide dialogului cu
creştinismul, in, www.adevarul.ro
GRIGORE, G. (2005). Coranul, Ed. Herald, Bucureşti.
HARUN, Y., (1999). Islamul denunta terorismul, Ed. Amal
Press, Londra, UK.
HUNTINGTON, S.P. (1995). Ciocnirea
civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Ed. Samizdat,
Bucuresti.
IBRAM, N., (2000). Islamul şi valenţele lui. Pelerinaj în
locurile sfinte ale Islamului. Ed. Ex Ponto, Constanţa.
IBRAM, N., (2005). Religie islamică. Curs, Facultatea de
litere, Universitatea "Ovidius", Constanţa
ISOPESCU, S., O., (1912). Coranul. Traducere din limba arabă, Chişinău, Editura ETA, Cluj -
Napoca.
LAMMENS, H., (2003). Islamul contemporan, Ed. Corint, Bucureşti, 2003.
MERVIN, S., (2002). Histoire de l'Islam : Fondements et
doctrines, Collection Champs Flammarion, Paris.
MICHEL, A., (1994). Islamul şi civilizaţia sa, Editura Meridiane, Bucureşti
PETERS, R., (1977). Jihad in Mediaeval and Modern Islam, Ed.
Brill Academic Pub, London.
POPESCU,
Boris, (2008). Implicaţii geopolitice ale globalizării, Sesiune de comunicari stiintifice,
Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.
POULIGNY, B., (2000). Un seul monde, un monde pour tous ? Interventions
militaires et régulation des conflits, 2000,
în, http://www.ceras-projet.com/index.php?id=2062
RAUFFER, X, (1987). La nebuleuse: Le terrorisme du Moyen - Orient,
Ed. Fayard, Paris.
SAVIN, A., (2009). Geopolitica Islamului, manuscris.
SĂGEATA, R., (2004). Islamul in drapelele nationale, in,
revista „ Geopolitica”, nr.1
SCHUON, Fr., (2001). Sa înţelegem Islamul. Introducerea în spiritualitatea
lumii musulmane, Bucureşti.
SEBAEE, M., (2004). Minuni ale civilizatiei islamice, Ed. Taiba, Bucuresti.
SELISTE, M., R., (2004). Diavolul in Islam, in, revista „ Geopolitica”, nr.1
SEPTAR (GEMALEDIN), S., (2006).
Islamul – religia terorii ? Disertaţie,
Facultatea de Jurnalism, Universitatea “Hyperion”, Constanţa.
SIMILEANU, V., (2006).
Consecintele geopolitice ale Ddjihadului, in, revista „Geopolitica”,
Bucuresti.
SIRBU, BENEDICT. I. (2007). Razboiul de gherila
intre terorism si lupta pentru libertate,. Manuscris.
TANTAWI - Al, A., (1998). Introducere
generala in Islam, Ed. Islam, Bucuresti.
TEODORESCU, S., (2008). Accesul
statelor la resursele de energie, Sesiune de comunicari stiintifice,
Facultatea de Stiinte Politice si Relatii Internationale, Universitatea Lucian
Blaga, Sibiu.
VĂDUVA, Ghe., şi colectiv (2002).Terorismul. Dimensiunea geopolitică şi geostrategică. Academia de
Înalte Studii Militare, Centrul de
Studii Strategice, Bucureşti.
VĂDUVA, Ghe., (2007). Non erubescit. Terorismul intre realitate,
imagine si cuvant, in, Terorismul
Azi", vol XI - XIII, an II.
XXX (1998). Traducerea
sensurilor si comentarii ale Coranului cel Sfant in limba romana, traducere si editare Asociatia Studentilor
Musulmani din Romania, Editia I, Ed. Islam, Timisoara.
Periodice
"Islamul
Azi" - Romania
"Beyan"
(Dezvaluiri) – Turcia
No comments:
Post a Comment