ROMÂNIA –DESTINUL
UNEI GENERAŢII?
PERCEPŢII ASUPRA VIZIBILITĂŢII SOCIALE
E. mail: radovany@yahoo.com
Abstract: Confuzia stăpâneşte tiranic istoria
românilor. Rămân destule întrebări fără un răspuns pe măsura lor. De ce
Diktatul de la Viena ne-a găsit nepregătiţi de luptă şi fără prieteni? De ce
marile puteri au lăsat şi au încurajat Uniunea Sovietică să ocupe politic,
economic, militar, ideologic România? De ce mecanismul democratic n-a mai
funcţionat, din momentul în care sănătatea liderului comunist s-a deteriorat şi
reactivitatea lui a devenit negativă?(…).Cum poate interveni poporul înşelat în
desfăşurarea evenimentelor şi în schimbarea necesară (...), înainte ca România
să se lipească, însângerată, de fundul prăpastiei? (Păunescu, 2010).
Cuvinte - cheie: ameninţări, simbolism heraldic, vorbitori de
limba română, insecuritate, viziune strategică.
1. Conştiinţa
unităţii etnice
În încercarea de a înţelege atitudinea şi
responsabilitatea pentru prezent, ce revin poporului nostru, apelul la istorie
este mai mult decât esenţial. Există altă posibilitate să înţelegem cine suntem
cu adevărat? Mecanismele de conformare si obedienta ale
majoritatii, functionarea controlului social si posibilitatile schimbarii
atitudinii prin interactiune sociala sunt aspecte larg dezbatute de
cercetatori, precum: Doise, Deschamps
si Mungny (1999). Nu o singura data intentia noastra de a intelege cum se
transforma normele sociale, ce reactii induce presiunea pentru uniformitate si
cum induce le inovatia, ne impinge cu
gandul spre “psihologia multimilor”, respectiv spre Gustave Le Bonne.
Considerand acestea, conformismul fata de grup si obedienta fata de autoritate
sa insemne calea cea mai sigura spre succes? Ce poate sa insemne succesul in
astfel de conditii ?
Dincolo de mecanimele unui posibil raspuns, sa nu
uitam ca indivizii pot sa se sustraga presiunilor si sa-si recastige
indpendenta, acolo unde aceasta este deja pierdută! Cum, suntem poate tentati
sa ne intrebam? Cum altfel, daca nu printr-o polarizare colectiva si printr-un
sentiment de apartenenta la un neam si la o tara.
Cum altfel, tindem spre a fi europeni, uitând
de fapt că înaintaşii noştri sunt cei ce au dat conţinut Europei? Ce înseamnă
Europa? Să fie oare posibilă definirea identitatii, chiar si dintr-o
perspectiva neofreudiană (Zavalloni, 1973), în afara constiinţei unei
identităţi individuale, în afara caracterului personal şi în absenţa
solidarităţii interne cu idealurile si cu identitatea de grup? Câţi dintre cei
din tânăra generaţie mai ştiu despre strămoşii geto–daci, pecetluiţi spre
nemurire pe Columna lui Traian?
In registrul de responsabilitate - morală –
datorie, continuitatea trecut - prezent - viitor este definită, firesc, de
către Papa Ioan Paul al II – lea (născut Karol Josef Wojtyla, 1920 – 2005,
pontificat 1978 – 2005), în timpul primei sale vizite din 7 - 9 mai 1999,
alături de regretatul Părinte Patriarh Teoctist (pe numele de mirean Toader Arăpaşu, 1915 - 2007, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii
1986-2007): „fiecare este responsabil de fraţii săi şi de viitorul ţării”.
Astăzi, într-un început de noiembrie, câţi dintre noi mai
cunosc că la 13 noiembrie 1594, la Bucureşti se declanşează insurecţia antiotomană
prin acţiunea asasinării comandantului garnizoanei otomane şi a cămătarilor
levantini? Oare câţi dintre noi cunosc faptul că prin atacul lui Mihai Viteazul
asupra cetăţilor de la Dunăre – Giurgiu, Hârşova şi Silistra, a deschis drumul
incursiunilor în Balcani, strategul voievod reuşind să ajungă până la Varna? Dincolo
de răspunsuri, cu siguranţă că nimic nimic nu ar putea căpăta esenţă asupra
realităţii imediate fără să înţelegem adevărul istoric.
Despre geţi s-a scris foarte mult (Crişan, 1993; Dumitrescu,
1998). La fel de mult s-a scris şi despre daci (Baboş, 1979; Petolescu, 2000;
Vulpe, Zaharide, 1987). Nu mai spunem despre blahi, olahi, vlahi sau români. Chiar şi numai
printr-o simplă decodificare a simbolismului heraldic, specific secolului al XVII-lea,
Dacia, in vechile ei hotare, este marcată prin „Pasărea cruciată”, între Soare
şi Lună, reprezentând Valachia (Ţara Românească) şi „Capul de bour” ce reprezintă Moldova
(Cionchin, 2010). Dacă „Soarele” şi „Luna” îşi au originea într-un trecut indepăratat,
perpetuat la daci, la daco – romani şi romăni, lumina zilei reprezentând
fertilitatea, iar lumina nopţii desemnând veşnicia, „pasărea” simbolizează
DACIA şi Provincia Romană „DACIA FELIX”.
2.
Traian şi romanizarea
Inalţi, robuşti, deprinşi cu greutăţile muncii la câmp
sau la pădure, geto – dacii sunt şi cei ce au lăsat neamului nostru mai mult
decât bruma de onestitate şi curajul de a duce lucrurile până la capăt. Nu se
poate spune însă că geto – dacii au fost şi buni jucători pe scena compromisului!
Regele Burebista avea să se implice în conflictul dintre Cezar şi Pompei,
susţinându-l pe acesta din urmă. Împăratul roman Iulius Cezar
a plănuit ulterior o campanie împotriva dacilor, dar a fost asasinat în anul 44 î.Hr.
(Daicoviciu, 1972). Câteva luni mai târziu, Regele Burebista a avut parte de
aceeaşi soartă, fiind asasinat de unul dintre slujitorii săi.
Cucerit în anul 106 d.Hr., împăratul
roman Traian,
statul geto – dac, aflat sub administraţie romană, întâlneşte invazii succesive
ale triburilor
germanice (Opreanu, 1995; Stanciu, 1997). Administraţia romană se
retrage din provincie două secole mai târziu, anul 271 d.Hr., fiind considerat drept anul
„Retragerii Aureliene”. Ce să însemne acest lucru? Să fie oare politica de cu
mult mai târziu „petrol contra pace”?! Petrecută în timpul Împăratului
Aurelian, „retragerea” a semnificat de fapt o reaşezare strategică a graniţelor
de la Dunăre ale imperiului pentru o administraţie mai eficientă şi apărare mai
eficace a provinciilor din această zonă (Lupu, 1993; Ruscu, 1998), cu atât mai
mult cu cât se şi cunoaşte deja că imperiul roman ocupase peste 10.000 km, cu o
populaţie de circa 70 milioane de locuitori.
Factorii romanizării au fost administraţia, armata,
veteranii, coloniştii, urbanizarea, religia, dreptul şi învăţământul în limba
latină. Impactul acestor factori asupra autohtonilor, a fost asimilarea, în mod
conştient, a civilizaţiei romane (Bârzu; Brezeanu, 1991). Aşezările daco-romane
nord-dunărene cunosc o locuire neîntreruptă, precum vechile centre urbane:
Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum. Însă, o parte a
locuitorilor vechilor oraşe se retrag spre ţinuturile rurale din cauza
migratorilor şi întemeiază noi aşezări (Bichir, 1984; Rostovtsev, 1971).
Răspândirea creştinismului în limba latină la nordul Dunării demonstrează
romanizarea ireversibilă a dacilor şi continuitatea europeană a daco-romanilor
(Pârvan, 1911; Zugravu, 1997).
3.
Migratori şi ameninţări succesive
Secolele IV – XIII nu sunt lipsite de
evenimente, teritoriul vechii Dacii fiind străbătut de valuri de invazii: hunii în secolul al IV-lea,
gepizii
în secolul al V-lea,
avarii
în secolul al VI-lea,
slavii
în secolul al
VII-lea, ungurii
în secolul al IX-lea,
pecenegii,
cumanii,
uzii şi alanii în secolele X-XII
şi tătarii
în secolul XIII
(Opreanu, 1995). Invazia slavă din secolul al VII-lea va avea şi efecte nefaste pentru
români. Întâi, va permite grecilor să includă teritoriile de peste Dunăre în
Imperiul Romanic Bizantin (prin termenul de romanic se atesta că Imperiul Roman
de Răsărit, având capitala la Constantinopol, e continuatorul Imperiului Roman
distrus de către barbari). Slavii şi bulgarii vor separa astfel pe românii de
la sud de Haemus (Munţii Balcani), de cei din nord. Românii sudici şi vestici
vor rămâne astfel separaţi de cei din formaţiunile statale româneşti, apărute
în Evul Mediu, din cauza slavilor, bulgarilor şi turcilor (wikipedia.org). Alte
ramuri ale poporului român - românii din Dalmaţia şi Istria, cei din Crimeea,
Zaporojia şi Caucaz - vor dispărea aproape în totalitate.
3. Evul Mediu şi România Modernă
Cnezatele şi voievodatele, formaţiuni
prestatale româneşti, precum cele conduse de Litovoi, Seneslau, Ioan şi Farcaş
în Ţara Românească, de Gelu, Glad şi Menumorut în Transilvania, de Dragoş şi
Bogdan în Moldova şi de Dobrotici în Dobrogea, marchează începutul de Ev Mediu
(Bratianu, 1945).
Statul modern român a fost creat prin unirea
principatelor Moldova şi Muntenia (Ţara Românească), în anul 1859, odată cu
alegerea concomitentă, ca domnitor în ambele state, a lui Alexandru Ioan Cuza
(Riker, 1944). Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă
coaliţie a partidelor vremii, denumită şi „Monstruoasa Coaliţie”, din cauza orientărilor
politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de
manifestările autoritare ale domnitorului (Hitchins, 1996). Unirea nu fusese
garantată decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depăşit prin
introducerea unei case domnitoare străine, de Hohenzollern din ramura catolică:
din 1881, regi. România a devenit independentă în urma participării
covarşitoare la războiul ruso-turc din 1877 - 1878, odată cu Serbia.
În urma Păcii de la Bucureşti,
din 1913, Romania obţine Cadrilaterul (Scurtu, 1996). După Primul Război
Mondial, Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt retrocedate, în cea mai mare
parte, prin aplicarea politicii "autodeterminării naţiunilor" (Le
Breton, 1996). Doua decenii mai tarziu, in 1940, Bucovina de nord şi Ţinutul
Herţa, dar si Basarabia, au fost încorporate Uniunii Sovietice (Scurtu, 2002).
În anul 1941 au fost din nou recuperate, ca 3 ani mai trâziu, în
1944, să fie din nou încorporate în Uniunea Sovietică. Astăzi, cele trei
provincii se află în componenţa Republicii Moldova şi a Ucrainei. În anul 1940,
Cadrilaterul a fost predat Bulgariei.
După cel de-Al Doilea Război
Mondial, România ajunge, in conformitate cu inţelegerile suprastatale şi „impărţirea” Europei, sub influenţa Uniunii Sovietice (Soulet, 1998;
Niculescu – Mizil, 2001). În decembrie 1989, la capătul unei serii de
evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a prăbuşit (Domenico, 1992;
Gallagher, 1999; Lupu, 2001).
La simpla privire, se poate pune
întrebarea: pentru ce această retrospectivă? La ce mai foloseşte oare? Pe cine
intereseaza trecutul nostru istoric? Cu toate acestea, în prezenţa unor
răspunsuri ce sunt la fiecare dintre cititori, nu o singură dată suntem tentaţi
să ne întrebăm, încotro merge România
după 1989?
4. Faţă în faţă cu realitatea ?
Potrivit unui oficial „ţara noastră trece în aceşti
ani prin cea mai grea perioadă după al Doilea Război Mondial. Asta înseamnă că
avem de luat măsuri, unele nu foarte plăcute, dar, cu siguranţă, foarte
necesare comunităţilor, ca să mergem pe un drum bun şi ca să ne consolidăm ca
ţară” (Boc, Declaraţie, 13 aprilie 2010). Subscriind acestui punct de vedere,
nu putem să nu ne întrebăm: ce este de făcut? „Realitatea este cinică"
(Isărescu, Declaraţie, 2 iulie 2010); banii nu pică din cer (...) este nevoie
de muncă şi de un efort major „al întregii colectivităţi umane” pentru a se
ajunge la o viaţă mai bună (Isărescu, Dezbatere, BNR, 22 iulie 2010).
La data de 21 decembrie
1989, România avea un
produs intern brut de 800 miliarde de lei, adică de aproximativ 53,6 miliarde
de dolari, şi un curs mediu de schimb de 14,92 lei pentru un dolar. Exporturile
României totalizau, în anul 1989, 5,9 miliarde de dolari. În jur de 58% din
venitul naţional era realizat de industrie şi 15% de agricultură. Populaţia
salariată reprezenta peste 73% din cea ocupată. Interesant este de urmărit şi evoluţia salariului
minim pe economie, pe ani. Dacă, în 1989, salariul minim era de aproximativ
2.000 de lei, adică 135 de dolari (www.standard.ro),
după 20 de ani, situaţia se prezintă conform figurii nr. 1
Anul
|
2007
|
2006
|
2005
|
2004
|
2003
|
2002
|
2001
|
RON
|
390
|
330
|
310
|
280
|
250
|
175
|
140
|
EURO
|
114
|
90
|
85
|
70
|
65
|
55
|
55
|
Fig. nr. 1 Salariul mediu pe economie
(Sursa: http://e-salarizare.com)
Înainte de 1989, au fost construite: zeci de mii de noi blocuri de
locuinţe, metroul din Bucureşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Palatul
Republicii, cunoscut drept „Casa Poporului” a ajuns să fie a doua din lume ca
mărime, între clădiri administrative, fiind întrecută doar de Pentagon. Nimic nu a fost fără efort, nici
în acele vremuri. În ultimă instanţă, datoria creată a devenit o povară pentru
economia românească, între 1971-1982, datoria externă crescând de la 1,2
miliarde $ la aproape 13 miliarde $.
În februarie 1989, datoria externă a ţării era achitată integral. În
acest scop, o mare parte a producţiei agricole şi industriale a ţării ia calea
exportului, privând drastic populaţia, de alimente şi bunuri de consum.
Începând cu anii 1986-1987, a fost instituită raţionalizarea produselor de
bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au
început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.
Şi totusi, după ce a fost plătita ultima tranşă din datoria externă, Romania a
ramas cu 3,7 miliarde de dolari în rezerva Băncii Naţionale. Potrivit unor
surse (www.old.standard.money.ro), se pare însă că banii s-au cheltuit în 1990
pe „importuri de portocale”.
Cu lecţiile învăţate din istorie, fie că ne raportăm
la anul 2009, fie ca ne raportăm la realitatea prezentă, specifică anului 2010,
potrivit surselor media (Wall-Street,13 febr., 2010), situaţia economică a
României la finele anului 2009, nu era deloc încurajatoare: produsul intern
brut (PIB) la închiderea trimestrului al-IV-lea a fost mai mic cu 1,5% decât
cel înregistrat în trimestrul al-III-lea din 2009 şi continuă să scadă; în
acelaşi timp, nivelul PIB a fost cu 6,6% mai redus decât cel din trimestrul
corespunzător al anului anterior. Pe ansamblu însă, PIB-ul din 2009 a fost cu
7,2% mai mic decât cel înregistrat în 2008.
În acest context, rata şomajului a atins, la finele
lunii ianuarie 2010, 8,1%, timp în care investiţiile străine directe în România
s-au redus în 2009 cu 48,4% faţă
de 2008, până la 4,899 miliarde euro, deficitul de cont curent fiind finanţat
în proporţie de 96,9% prin investiţii directe ale nerezidenţilor din România.
Totodată, “în 1990, erau 10 milioane de plătitori de impozite şi sub un milion
de bugetari, iar industria era suprapopulată. Acum sunt mai puţin de 5 milioane
de angajaţi şi 1,5 milioane bugetari. Pe lângă acestea, în 1990 erau sub 3
milioane pensionari şi asistaţi social, acum sunt peste 5 milioane"
(Isărescu, 12 noiembrie 2009, Curierul Naţional). Potrivit surselor oferite de
Adevărul (www.adevarul.ro), în aprilie 2010, la 5,5 milioane de
pensionari mai existau doar 4,29 milioane de salariaţi ( fig. nr. 2).
Anul
|
2009
|
2008
|
2004
|
1999
|
1996
|
1992
|
1989
|
Milioane
pensionari
|
4,7
|
4,6
|
4,4
|
4,3
|
3,7
|
3,2
|
2,6
|
Raportul
angajaţi/pensionari
|
0,9 / 1
|
0,9 / 1
|
0,9 / 1
|
1,05 / 1
|
1,6 / 1
|
2,1 / 1
|
3,4 / 1
|
Cheltuieli
anuale
(mliarde $)
|
13,0
|
7,5
|
4,0
|
2,1
|
1,6
|
1,2
|
?
|
Fig. nr. 2. Evoluţia numărului de pensionari
(Sursa: Bechir,
2010)
Acum, nu putem să nu ne punem întrebarea: pentru ce a fost nevoie de
noi împrumuturi externe, după 1989? Dacă la finalul lui 2008, datoria externă
totală a României se cifra la 72,3 miliarde euro, la finalul anului 2009,
România avea o datorie externă totală de 80,2 miliarde euro, din care 65,6
miliarde euro reprezentau datoria externă pe termen mediu şi lung
(wall-stret.ro). România înregistra la
finalul lunii Mai 2010 o datorie externa totala de 87,084 miliarde euro, în
creştere cu 8,58% (6,88 miliarde euro) faţă de finalul lui 2009 (Wall-stret.ro). La ce au folosit ataţia
bani ? Ce să însemne toate acestea?
Răspunsul vine, poate, de la sine. Îndreptăţiţi sau
nu, parte dintre români tind spre o atitudine defetistă: România se afla în
colaps! Cu toate acestea, România mai are o şansă: şansa celor ce sunt cu
adevărat români şi nu doar vorbitori de limbă română! Altfel, în ciuda
promisiunilor ce par să confirme că circul ţine loc de pâine, România se
îndreaptă cu paşi rapizi spre prăpastie! Deşi România a contractat în ultima vreme
12 miliarde de euro de la FMI, UE şi Banca Mondială, scenariul împrumuturilor
pe termen scurt pare să se repete şi în acest an. Potrivit unui specialist RBS
Bank România (Molnar, 2010), se estimează pentru sfârşitul anului un nivel al
datoriei externe de aproape 90 miliarde de euro, echivalentul a 73% din PIB,
faţă de 69% din PIB la finele anului 2009. Nu putem să nu ne întrebam: unde ne
oprim?!
Din nefericire,
cum aprecia şi Croitoru, expert BNR, într-o ţară în care cuvântul de ordine
este risipa, luxul şi extravaganţa, România nu e în stare să producă destule
economii în interior pentru a asigura o creştere în jurul potenţialului posibil
şi minim necesar. Fără capitalurile din exterior, România ar fi semnificativ
sub potenţial, mergând vertiginos spre faliment". (Lucian Croitoru,
Dezbatere, BNR, 22 iulie 2010). Ceeea ce se întâmplă în România în domeniul
fiscalităţii a fost analizat în „Macromodel Simulations for the Romanian
Economy” (Dobrescu, iunie 2010). Surprinzător sau nu, în România economia subterană a
ajuns la 40% din PIB iar evaziunea fiscală reprezinta 15 miliarde de euro,
respectiv circa 43 miliarde de lei (Comentariu, 30.06.2010). Să ne mai mire
oare faptul că sistemul de fiscalitate este total răsturnat, cum nu mai este în
altă parte, astfel că nimeni nu-l întelege, nimeni nu-l respectă, iar
investitorii străini ocolesc ţara noastră?
Nu cumva
explicaţiile lui Bitman, fost consilier al ministrului finanţelor, sunt mai
plauzibile decât ale tuturor oficialilor la un loc? „Să nu credeţi, spunea fostul consilier, că nu se ştie
la nivelul Ministerului de Finanţe ce se întâmplă în România. Să nu credeţi că
nu se ştie pe unde se fură, cine fură. Sunt filmaţi, sunt îndosariaţi, sunt
arhivaţi. Toţi cei care fură. Ministerul de Finanţe ştie cine fură, dar există
firme care nu trebuie controlate niciodată” (Bitman, Declaraţie, 01 iulie
2010); Bittman a mai precizat că a lucrat în minister doar pentru a vedea, din
curiozitate, ce se întâmplă „în interior” şi că
„nu doreşte să arate cu degetul spre anumite persoane din această instituţie,
pentru că au mai încercat şi alţii („Bookmark & Share” 2 iulie 2010). Acest
lucru trebuie avut in atentie, cu atat mai mult cu cat evaziunea a ajuns la
dimensiunile unei probleme de securitate nationala (Radulescu, 2010).
Că place sau nu,
trebuie să fim conştienţi că, fără un efort comun, România riscă, din ce în ce
mai mult, să rămână doar o piaţă de desfacere, şi mai puţin un competitor viabil.
Exemplele pot fi nenumarate. Uităm mult prea uşor că orice progres înseamnă strategii
pe termen mediu şi lung; Guvernatorul BNR aprecia că „bogaţia nu se face prin decrete” (Isărescu, Dezbatere,
BNR, 22 iulie 2010). Bogăţia se face prin muncă, printr-un „efort major al colectivităţii umane”. Câţi ţin însă seama
de sfaturile distinsului guvernator?
În ultima vreme tot privim spre
Europa, aşteptând salvarea! Nu cu mult timp în urmă, cancelarul german Angela
Merkel, avertiza întreaga lume: Uniunea Europeana e pe marginea prăpastiei
(MEDIAFAX, 01 iunie 2010). Dacă statele europene nu-şi reduc cheltuielile, euro se
prăbuşeşte. Dacă se prăbuşeşte euro, se va prăbuşi şi Europa. Iar o prăbuşire a
Uniunii Europene nu va lăsa neatinse nici Statele Unite, nici China. Criza de
până acum va fi o glumă! Pentru că economia mondială va intra în haos, cu
consecinţe greu de prevăzut. Pentru câti ani? Nimeni nu ştie...! În acest
context, unde se va afla România? Greu de spus. Nu o singură dată, mi-a fost
dat să aud că anii 2010 şi 2011 vor fi ani de sărăcie şi violenţe de stradă. Să
însemne FMI salvarea naţiunii?! Ce înseamnă cu adevărat FMI? Dar Banca
Mondială? În evidenţa faptelor, acest lucru este dificil de crezut. Înainte de
toate, „pentru a ieşi sănătos din criză ar trebui stimulată şi dezvoltată
economia, care aduce elemente de plus-valoare şi implicit venituri suplimentare
la buget (...) dar noi nu mai avem economie!” (Dobrescu, 2010).
În aceste condiţii, România are
nevoie de o pozitie clară şi de o atitudine proactivă şi, în special, de
strategii pe termen mediu şi lung, Din nefericire, an după an, în România au
fost produse doar “experimente”, vizibile mai ales în cultură şi în învăţământ.
Conştiinţa civică la noile
generaţii aproape că nu mai există. Măcar dacă am fi învăţat ceva din tăria
fraţilor sârbi sau din prezenţa neobişnuită a poporului lui Israel (Şafran,
2005). In pofida nenorocirilor şi a supliciilor indurate, să nu uităm niciodată
că aceştia nu şi-au pierdut forţa şi nici nu şi-au năruit spiritul de luptător.
De ce spun acest lucru?
Din păcate, într-un complex de
inferioritate, legat de “uitarea”
istoriei şi de “europenizare”, cei mai mulţi dintre noi tind să fie europeni,
dar mai puţin români! În goana după putere, fie ea materială sau politică, până
şi fiinţa celor ce ne sunt părinţi, fraţi şi surori este dată uitării! Să ne
mai mire că atunci când amintim de statul geto - dac, de jertfele date de
Constantin Brancoveanu şi fiii săi, ori de Horia, Cloşca şi Crişan, toate
acestea sunt date uitării? Istoria, afirma Vasile Goldiş (1862 – 1934), este
memoria neamurilor (...) şi elementul principal de suflet. „Să nu uitaţi,
spunea Goldiş, de cei morţi, dacă nu vreţi să cădeţi sub tirania celor ce vor
vieţui”.
In ciuda dificultăţilor întâmpinate, România are şansa
redevenirii unui stat cu dreptul de a juca pe scena politică mondială. În contextul
actual, România are o percepţie complexă şi se prezintă astfel: dispune de a
doua frontieră ca lungime (după Polonia) a ambelor organizaţii şi şi-a asumat
răspunderea protejării ei după standardele NATO şi UE; pe baza parteneriatului
strategic cu SUA, suntem prezenţi în Afganistan, Irak, Kosovo şi
Bosnia-Herţegovina; suntem în curs de realizare a patru structuri militare
operabile în comun cu trupele americane, care vor fi prezente pe teritoriul
românesc la un moment dat; probabil vom găzdui un obiectiv de la Apărarea
Globală Antirachetă.
Interesele României sunt convergente cu cele ale
Uniunii Europene, iar promovarea lor impreună cu Uniunea Europeană ca entitate,
răspunde în egală măsură expectanţelor României. Viziunea strategiei post
-aderare este dată de: „România anului 2013 – stat cu un standard ridicat de
dezvoltare şi partener credibil în spaţiul european”. Conform acestei viziuni,
România va avea o abordare constructivă şi de cooperare, în îndeplinirea
rolului său de partener egal în dezvoltarea Uniunii Europene.
Nu trebuie uitat nici faptul că este necesar ca
România să îndeplinească la termen obligaţiile pe care şi le-a asumat prin
„Tratatul de aderare şi să contribuie la realizarea obiectivelor Europei unite”
(Tratat, 1997), precum: modernizarea infrastructurii fizice şi a capitalului
uman; adaptarea sistemului educaţional la cerinţele europene; revigorarea
cercetării ştiinţifice şi inovării; restructurarea fundamentală a agriculturii
şi impulsionarea dezvoltării rurale; dezvoltarea durabilă şi protecţia
mediului; consolidarea capacităţii administrative în vederea acquis-ului
comunitar; flexibilizarea forţei de muncă şi asigurarea condiţiilor pentru
dezvoltarea unui climat concurenţial optim etc. Fără să considerăm subiectul
epuizat, se mai impune o singură întrebare esentială si prioritară: câte dintre
acestea sunt deja duse la bun sfârşit?
5.
România încotro ?
Măsurile de austeritate luate în 2009 şi 2010 au
obligat pe mulţi oameni de afaceri să intre în economia subterană. De la o zi
la alta, constatăm că industria este practic lichidată, agricultura se află la
pământ, sistemul de sănătate în colaps, învăţământul în criză, individualitatea
României pe plan internaţional dispărută. Criza economică nu a făcut
decât să agraveze relele care au precedat-o (Acad. Constantiniu Fl.). Creşterea
CAS, creşterea accizelor, introducerea impozitului minim, mărirea TVA ş.a. –
toate la un loc – au mărit evaziunea fiscală (Socol, 08.09.2010, în www.standard.money.ro). Cum şi aminteam,
ne mai surprinde, oare, faptul că în anul 2009, economia
subterană reprezenta circa o treime din produsul intern brut al României,
aproape două treimi din aceste sume provenind din munca la negru, iar restul
din nedeclararea veniturilor obţinute ?
Actuala criză economică a dus la scăderea bruscă şi generalizată a veniturilor şi va
duce la o scădere la fel de bruscă a consumului. Acest lucru împinge la
faliment mediul de afaceri privat autohton, slab dezvoltat şi sufocat deja de
multinaţionalele ce au pus deja stăpânire pe pieţele de desfacere, pe resursele
umane şi materiale. Un mare risc este reprezentat de “exportul” de inteligenţă
şi de emigrarea forţei de muncă. Din păcate, renunţăm mult prea repede şi mult
prea uşor la ceea ce înseamnă viitorul acestei ţări. Nu mai puţin de 2
milioane de români sunt în căutarea unui salariu mai bun în Vestul Europei,
ştiut fiind că sunt ieftini şi muncesc bine.
Istoria se repetă;
există chiar o ciclicitate în scurgerea timpului. Perioadelor prolifice li se
succed unele de criză. Diferenţa între istorie şi prezent este că, în epoca
modernă, batălia nu se mai dă pe câmpul de luptă decât în situaţii excepţionale.
In aceste condiţii,
economic, România a devenit o piaţă de import. Nu se cunoaşte vreun produs
românesc vestit la export (Acad.Constantiniu Fl., 2009). Produsele de import au
invadat pieţele autohtone, în timp ce micii producători nu au dreptul să mai
vândă nici măcar merele din propria grădină!
Inexpicabil sau nu,
până şi minele de aur moştenite de la daci şi romani şi-au închis porţile, în
condiţiile în care corporaţii străine îşi fac simţită prezenţa la Roşia Montană.
Câţi ţin seama oare de faptul că în Munţii Apuseni pe lângă cea mai mare
rezervă de aur şi argint din Europa, aur de o calitate ridicată, mult
superioară, ar fi şi o rezervă uriaşă de wolfram metal mai scump decât aurul şi
mult mai preţios, greu de găsit, foarte necesar în industria militară şi
spaţială şi în economie în general? Cum să înţelegem că pentru 520 de kilometri pătraţi, inima de aur a Apusenilor, statul român
primeşte o chirie de nimic, concesiunea fiind încheiată pentu 20 ani? (Cornea,
2010). Să fie oare solutia de progres a Romaniei, lichidarea economiei
productive? Să întelegem că de la triumf la
prăbuşire n-a fost decat un pas? In aceste condiţii, pornind
de la economia speculativă la realitatea crizei economice, încotro se
îndreapta România? De
ce - economic - suntem unde suntem?
Răspunsurile
pe care le auzim sunt multiple. Unele
sunt fataliste („aşa ne-a fost sortit"), altele sunt axate pe blamarea
unora sau altora dintre guvernanţii de azi sau de ieri.
In ultima vreme suntem martorii unor miscari ce pun
sub semnul intrebarii competenta unora in a exercita functiilor de stat.
Cautarea de solutii este cel mai larg dezbatut moment. Avem angajamente, chiar
si in conditii de inechitate, dar nu avem masuri concrete. Ce se ascunde in
spatele angajamentelor ?
Ma tem ca
trebuie sa spun ca Orice, dar mai putin solutiile asteptate! Ca place sa nu,
din ce in ce mai evident este faptul ca spiritual reformei progresiste a fost
inlocuit de cinism, nu atat in ceea ce priveste forta idealului colectiv, cat
mai ales in ceea ce priveste insasi semnificatia sa (Isaac, 2000) .
Şi totuşi, specificul derulării vieții sociale în România, dezorganizarea internă,
anomia dar şi instabilitatea legislativă, carențele și dificultățile
controlului social, absența consensului național în unele probleme, crizele profunde din perioada de tranziție, toate acestea la un loc ne obligă să ne
întrebăm: ce este de făcut
?
6. Câteva propuneri de reformă
Realitățile actuale
impun perfecționarea metodelor, instrumentelor, strategiilor de care dispune tara
noastra, pentru a face față noilor provocări și riscuri si
pentru stabilirea unor directii de actiune precise, clare, in domenii, precum: domeniul
politico-administrativ, in domeniul
social, in domeniul
educatiei, cercetarii si culturii, in domeniul
sigurantei nationale si ordinii publice, in domeniul
apararii nationale, in domeniul
politicii externe, dar si in domeniul economic. Considerând Strategia
Nationala de Apărare - 2010, dar şi punctele de vedere exprimate de o serie de
specialişti (Torringhton, D. L.; Hall L., 1991; Verboncu, 1996; Pitariu, 2000; Năstăsescu,
2009; Isărescu, 2010; ULB Sibiu, 2010) cele ce urmează pot fi concretizate drept
posibile direcţii de acţiune:
-
întarirea funcţiei de reglementare a statului
si a autoritatii institutiilor sale trebuie să reprezinte cu mult mai mult o prioritate, în domeniul
politico-administrativ. Statul,
ca organizator al coeziunii nationale si sociale, trebuie sa devina o institutie
supla si eficienta, debirocratizata,
aflata in slujba cetateanului;
-
coeziunea societăţii româneşti, încrederea
cetăţenilor în autoritatile publice, solidaritatea nationala, toate acestea depind de aplicarea stricta si
severa a legilor faţă de toţi cetăţenii şi în toate împrejurarile, în spiritul
şi litera Constituţiei. Astfel, se impun
măsuri privind: asigurarea corectitudinii actului administrativ si de justitie,
stabilitate legislativa si simplificarea cadrului juridic, afirmarea justitiei
ca institutie a cinstei şi profesionalismului;
-
viziunea strategică este un lucru care, din păcate, lasă de dorit,
efectele fiind vizibile de la an la an. Sunt nenumarate cazuri in care facem
ceva, dar nu stim daca facem ceea ce trebuie. De cele mai multe ori, iniţiem un
proiect, dar nu stim la ce ne este de folos. Incepem o lucrare, dar nu reuşim
să o şi ducem la bun sfârsit. Mai mult ca niciodată, trebuie să se înţeleagă
faptul că nu oricine poate fi manager. Capacitatea de planificare nu numai prin
prisma necesităţilor curente, ci şi a celor viitoare, receptivitatea,
deschiderea faţă de nou, acceptarea riscului, dar şi intuiţia, spiritul de
echipă, şi nu în ultimul rând iniţiativa sunt doar o parte din cele ce asigură
exercitarea unei astfel de funcţii;
-
starea de insecuritate individuala, declinul
demografic şi fragilizarea starii de sanatate a populatiei, emigratia
tineretului instruit şi superdotat, diminuarea solidarităţii naţionale şi
responsabilităţii civice, diminuarea
interesului pentru muncă, insuficienta consacrare, pe toate componentele, a
societăţii civile si absenta unei clase de mijloc puternice, nu fac nimic
altceva decât să accentueze starea de vulnerabilitate, de anomie socială ce
cuprinde domeniul social în ansamblul său. Ca urmare, eforturile institutiilor
cu atribuţii în domeniu ar trebui sa aibă în vedere: promovarea dialogului şi
coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de echilibru, in
contracararea efectelor negative ale procesului de tranzitie si evolutiilor
economiei de piata; imbunatatirea starii de sanatate a populatiei. Ca place sau
nu, părăsirea „galopantă” a sistemului medical românesc de către medici bine
calificaţi va fi în scurt timp una dintre principalele cauze directe ale
creşterii nivelului de morbiditate a populaţiei şi aşa destul de ridicat. incurajarea
si reglementarea productiei interne a medicamentelor de baza; ameliorarea
conditiilor de viata ale persoanelor si familiilor lipsite de venituri sau cu
venituri mici, prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, diminuarea
saraciei, prin cresterea gradului de ocupare a populaţiei active; dezvoltarea
civismului, a solidaritatii sociale si a dialogului intercultural; reforma reală
a sistemului de securitate sociala si diminuarea deficitului de finantare a
protectiei sociale; elaborarea, in cooperare cu partenerii sociali, a Planului
national de actiune in domeniul ocuparii fortei de munca, ce va asigura
coerenta actiunilor pe piata muncii etc;
-
atitudinea faţă de performanţă, egalitatea de
şanse în privinţa accesului la educatie si pregatire, dar şi respectul pentru elite si promovarea lor sunt
departe de a fi considerate dezvoltate. Consolidarea potentialului
cultural, ştiinţific şi uman de care dispune România, valorificarea acestora, constituie o componenta si o resursa esenţială
a securităţii naţionale şi a modernizării societăţii româneşti, fapt ce ne
obligă la: continuarea reformei sistemului de învăţământ, ca fundament al
politicilor în domeniul resurselor umane; asigurarea educaţiei de bază, creşterea
calităţii învăţământului preuniversitar; racordarea învăţământului superior la
cerinţele sociale şi economice; revigorarea, pe baze competitive, a sistemului
naţional de cercetare capabil să contribuie în mod real la la dezvoltarea
agricolă şi industrială a României; dacă nu există o dezvoltare economică, e
greu de crezut că poate avea loc o modernizare socială; protejarea, conservarea
şi restaurarea patrimoniului naţional şi promovarea sa ca parte a patrimoniului
cultural universal; promovarea culturii ca fundament al dezvoltarii durabile a
naţiunii şi ca nucleu al identitatii nationale; protejarea diversităţii
culturale şi religioase, promovarea multiculturalismului şi multiconfesionalismului,
a dialogului cu reprezentantii vietii religioase, şi nu în ultimul rând, revigorarea
politicilor in domeniul tineretului;
-
prevenirea si combaterea fenomenului
infractional, protejarea
cetatenilor, a proprietatii private si publice si a infrastructurii de interes
strategic, toate aceste reprezintă o componenta importanta a politicii de
securitate a Romaniei. Consolidarea
dincolo de intenţii a sistemului
institutional de actiune, respectiv servicii de informatii, politie,
minister public, justitie, care sa faca posibila aplicarea ferma a legii; la
nivelul simtului comun, coloborarea între servicii/structurile de informatii
lasă mult de dorit, stare ce poate fi nu doar din cauza neîncrederii dintre
instituţii, ci şi din cauza unor vanităţi personale;
-
întarirea actiunilor de
prevenire si control pentru limitarea si stoparea criminalitatii; combaterea
eficace a terorismului, coruptiei si crimei organizate, inclusiv prin diverse forme de cooperare regionala
si subregionala; protectia dreptului la intimitate, la propria imagine si la corecta
informare a cetateanului; reglementarea raspunderii Ministerului de Interne si
a Ministerului Justitiei in eradicarea abuzurilor si ilegalitatilor sunt doar o
parte dintre măsurile ce pot fi avute în vedere. Văzut de jos, din stradă,
poliţistul este expus total, depăşit şi ineficient în această luptă;
-
O altă
dimensiune este data de lupta impotriva evaziunii fiscale. În condiţiile
actuale, “inovarea” unor instrumente şi mecanisme noi, capabile să limiteze
dezvoltarea economiei subterane, trebuie să devină o direcţie de acţiune
prioritară;
-
afirmarea imaginii României şi a intereselor
naţionale în plan extern trebuie realizată cu mult mai multă forţă, dincolo de percepţia nefondată că suntem “ruda
săracă” a Europei sau că în anul 2015 vom ajunge să ne numim „Bulibaşaland” [2]. Câţi străini ştiu oare că România are anual
premianţi la olimpiadele internaţionale de fizică, chimie şi mai ales
informatică; noroc cu Lucian Bute şi alţi puţini sportivi ca el care mai fac
auzit peste graniţe numele de „România” şi nici măcar atunci nu găsim resursele
pentru a transmite în direct un asemenea moment. Cât de greu o fi pentru
misiunile nostre diplomatice ori pentru institutele de promovare culturală din
străinătate să valorizeze cu ofensivitate şi curaj asemenea performanţe!?. Politica
externa trebuie sa fie sustinuta printr-un efort intern de asigurare a
coerentei interinstitutionale si a sprijinului opiniei publice si sa fie
orientata, in mod prioritar, pentru
consolidarea relatiilor cu tarile vecine si cu statele cu care Romania are
relatii traditionale şi cu statele membre ale Uniunii Europene. Susţinerea comunitatilor romanesti din
afara granitelor pentru pastrarea identitatii nationale, culturale si
spirituale si identificarea potentialului de suport al acestora pentru
realizarea obiectivelor diplomatiei romanesti; preocuparea constanta pentru
imbunatatirea statutului juridic si a tratamentului minoritatilor romanesti din
alte state, conform normelor internationale privind drepturile persoanelor
apartinand minoritatilor si angajamentelor asumate prin intelegeri si tratate
bilaterale, dar şi reconsiderarea importanţei relaţiilor cu Rusia, cel puţin
din punctul de vedere al resurselor de gaz, dacă nu şi din punctul de vedere al
pieţei de desfacere pentru inteprinderile mici şi mijlocii, toate sunt
propuneri ce pot fi activate în timp util;
-
dezvoltarea unei capacitati de aparare
credibile, moderne si
eficiente trebuie să reprezinte o permanentă preocupare in domeniul apărării
naţionale. Se impune o atenţie aparte cu privire la managementul eficient al
resurselor umane si restructurarea fortelor, concomitent cu cresterea gradului
de profesionalizare a personalului armatei si modernizarea invatamantului
militar; la redimensionarea corpului de comanda la nivelul fortelor in proces
de reducere, restructurare si modernizare; la imbunatatirea colaborarii dintre
serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de informatii vizand
potentialii factori de risc la adresa securitatii si stabilitatii interne, şi în mod cu totul deosebit la dezvoltarea si
achizitionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO;
-
imbunatatirea mediului de
afaceri, diminuarea birocratiei, garantarea unui sistem concurential liber si
onest, reglementari
favorizante pentru investitii si pentru mentinerea cresterii economice prin
productie performanta ceruta de piata; promovarea
unor politici industriale functionale, corespunzatoare nevoilor sociale si
adaptabile cerintelor pietei; dezvoltarea cooperarii economice internationale
prin forme noi, mai active si
stimulative, de comert exterior; relansarea agriculturii si dezvoltarea
silviculturii; amenajarea
teritoriului si reabilitarea infrastructurii de transport; dezvoltarea turismului si consolidarea cadrului
institutional si legislativ referitor la mediul inconjurator si calitatea
mediului, ajută cu siguranţă la o
tranzitie normală spre o economia de piata functionala;
-
reconcilierea dintre funcţia economică a
organizatiei şi realitatea umană este o alta problema ce trebuie avuta in atentie, cu atat mai mult aceasta implică
motivarea şi
antrenarea personalului, respectiv reconsiderarea locului şi a rolului
resurselor umane şi a structurilor informale în sistemul de management. Chiar
dacă managerii de la orice nivel sunt conştienţi că resursele umane constituie
un factor esenţial al performanţei organizaţionale, aceştia nu manifestă
întotdeauna interes pentru asigurarea unui climat care să favorizeze spirtul
creator, inovaţia, competiţia şi orientarea către perspectivă Sa fie aceasta
încă o altă cauză a migraţiei tinerilor cu potenţial intelectiv, imaginaţie şi
capacitate de muncă?
7. Remember sau in loc de concluzii
Patetismul libertatii moderne consta in faptul ca
suntem supusi fortelor create chiar de noi, in timp ce resursele pe care le
avem la dispozitie pentru a anihila aceste forte sunt jalnic de limitate,
fragile, incomplete, nesatisfacatoare si frustrante (Isaac, 2000). In acest
context, lumea
politica seamana din ce în ce mai mult cu un desert, iar desertificarea, din
pacate, continua. Lucrurile sunt
mai grave cu atât mai mult cu cât, nu o singura dată ne este dat să auzim că nu
mai avem nici o ţară, că România nu mai este a noastră, este a altora. Că este
adevărat sau nu, este dificil să ne pronunţăm, fie şi în evidenţa faptelor.
Cu toate acestea, vreau să cred că realitatea este cu
totul alta. Şi totuşi, se putea evita transformarea României din
producător-exportator de bunuri în consumator de bunuri? Se apropie statutul
României, aflată în criza crescândă, de
statutul de colonie supra-îndatorată, după cum aprecia distinsul Acad. Florian
Constantiniu? Inseamnă situaţia economico-financiară a României un pericol
pentru securitatea naţională?
Cu puţin timp
în urmă, eram martorul unor vremuri în care se duceau campanii electorale
grele. Promisiuni, speranţe, spectacol şi nimic concret. Mi-ar fi plăcut atunci
ca cei ce astăzi vorbesc despre criză, să fi avut puterea de anticipare şi să
spună: „domnilor, atenţie! Criza a intrat deja în casă !”. Imi este greu să cred
că nu se cunoştea acest lucru ! Din păcate, la nivelul vizibilului, nu mulţi
erau cu adevarat preocupaţi de nevoia unor zile mai bune. Doar spectacolul era
in prim plan! Unde era grija faţă de români? Răspunsurile se află, cu siguranţă, la fiecare
dintre noi. Ce se mai poate spune acum?
Din ce in ce mai mult, majoritatea românilor trăiesc sentimente confuze: un
amestec de tristeţe, decepţie, ruşine, umilinţă, furie. Drumul spre democraţie
s-a soldat cu efecte secundare nebănuite: prietenii dinamitate, familii
destrămate, apariţia unor postrevoluţionari agresivi şi lipsiţi de scrupule, a
unor noi specii de oportunişti. Anxietatea, suspiciunea, culpabilizarea,
vînătoarea de vinovaţi, măsurarea gradului în care suntem pătaţi, macină din
păcate, din ce în ce mai mult, conştiinţele, disponibilităţile constructive. La
numai şase ani de la momentul 1989, profesorul univ dr. Neculau (1996) aprecia că speranţa într-o purificare morală
aproape că s-a prăbuşit. Să fi simţit ceva oare domnia sa despre vremurile ce
au venit? Sau poate fi mult mai rău?
Sunt nevoit să spun că trebuie să rămânem optimişti. Contrar
eforturilor de enclavizare fie numai şi culturală, a României, mai avem şanse. Familia,
pământul şi credinţa, sunt cele ce ne susţin existenţa, ca neam şi ca ţară.
Pământul? Care pământ? Cine mai este legat de pământ? Cu toate acestea, am
speranţa că România nu a însemnat şi nu înseamnă doar câţiva paşi ce se pierd
prin istorie.
Analiza de continut asupra documentelor istorice sau
textelor contemporane, multiple observatii de teren, coroborări de date, in acord
cu ipoteze de lucru, toate acestea ne fac sa intelegem ca realitatea nu poate
fi gandita statistic. Realităţile lumii în care trăim înseamnă cu mult mai mult decât formule
matematice sau note obţinute la examene. Conformismul si supunerea, cerute din
ce in ce mai mult pentru promovare, personalitatea si nevoia de apartenenta,
identitatea sociala si indentitatea nationala, prejutecatile si comunicarea de
masa, manifestarile multimii, pot fi identificate si intelese numai intr-un
context sau un mediu dat (Moscovici, 1996).
Preocupările noastre nu se opresc
aici. Disonanta in relatiile
intre grupuri, alterarea echilibrului social, diferentierile sociale prezente
din ce in ce mult, depersonalizarea si nevoia de apartenenta sociala sunt teme
pentru viitoare cercetari de detaliu.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. BÂRZU, L.,
BREZEANU, St., Originea şi continuitatea
românilor. Arheologie şi tradiţie istorică, Bucureşti, 1991.
2. BECHIR, M., Decizii care
au aruncat în colaps sistemul de pensii, 7 februarie 2010, în, www.adevarul.ro.
3. BICHIR, Gh., Geto-dacii
din Muntenia în epoca romană, Bucureşti, 1984.
4. BERINDEI,
D., Histoire
nationale, histoire européenne, in, le Séminaire International „Penser
l’Europe” « Comment écrit-on l’histoire ? Conscience européenne et
l’histoire des identités nationales », la IX – ème édition, Bucarest,
l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
5. BITMAN, D., Declaraţie, TVR ”Ora de foc”, 01 iulie 2010.
6. BOC, E., Declaraţie,
Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, Marţi, 13 aprilie, 2010.
7. BRETON Le, J., M., , Europa Centrală şi Orientală
între 1917 si 1990, Bucureşti, 1996.
8. CEAUŞESCU, I., Transivania
– stravechi pământ românesc, Ed. Militara, Bucuresti, 1987.
9. CIONCHIN, A., Simbolismul
heraldic al lui Mihai Viteazul, în, “Dacia
magazin”, 63, mai 2010.
10. CONSTANTINESCU, E., Timpul destrămării, timpul zidirii, Bucuresti, 2002.
11.CONSTANTINESCU,
E.,
La Roumanie, un territoire de l’entre-deux? Stéréotypes historiques et
politiques d’intégration après 1989,
in, le Séminaire International „Penser l’Europe” « Comment écrit-on
l’histoire ? Conscience européenne et l’histoire des identités
nationales », la IX – ème édition, Bucarest, l’Académie Roumaine, 8-9
Octobre 2010
12.CONSTANTINIU, Fl., Istoria României la răscruce, interviu, in, http://absentul.blog.com/2010/04/08/istoria-romaniei-la-rascruce/.
13. Cornea, E., De
vazut galeriile romane unice in lume, in, http://www.ong-online.eu
14. CUCU, Irina, Războiul economic în economia de piaţă,
în, Revista „Impact strategic”, nr. 1/2006.
15. CRIŞAN, I., H., Civilizaţia geto-dacilor, Bucureşti, 1993.
16. CROITORU, L., Dezbatere,
“Romania 2010: constrângerile economico-financiare şi imperativele sociale”,
BNR, Bucureşti, 22 iulie 2010.
17. DAICOVICIU, H., Dacia de la Burebista la
cucerirea romană, Cluj,
1972.
18. DOBROTĂ, N., şi colab., Economia politică,
Editura economică, Bucuresti, 1995.
19. DOMENICO, V., După execuţie a nins, Bucuresti, 1992.
20. DOISE, W.; DESCHAMPS, J., C.; Mugny, G., Psihologie Sociala Experimentala, Ed. Polirom, Iasi, 1999
21. DUMITRESCU, Vl.; VULPE, A., Dacia înainte de Dromihete, Bucureşti, 1998.
22. GALLAGHER, T., Democraţie şi naţionalism în România, 1989-1998, Bucureşti, 1999.
23. HANNAH, A., Men in Dark
Times, Harcourt Brace & World, New York, 1968
24. HITCHINS, K., The Romanians. 1774-1866,
Oxford, 1996.
25. IOVAN, M., Filosofia
şi crezul politic ale lui Vasile Goldiş, Editura Dacia, Cluj – Napoca,
2006.
26.ISAAC, J., C., Democraţia
în vremuri întunecate, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
27. ISĂRESCU, M., Dezbatere,
“România 2010: constrângerile economico-financiare şi imperativele sociale”,
BNR, Bucureşti, 22 iulie 2010.
28. LUPU, C., România sub presiunea războiului
rece şi a dorinţei de integrare euro-atlantică, vol. I şi II, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2000 – 2001.
29. LUPU, N., Dacia romană şi
Dobrogea romană. Perioada migraţiilor în Dacia, continuitatea daco-romană,
formarea limbii şi poporului român, Sibiu, 1993.
30. MARIN, M., in, „Standard
money”, 9 August 2010.
31. Moscovice, Serge., Introduction
a la Psychologie sociale, vol.2, Paris, Larrousse, 1973
32. Murgescu, B., România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, Iaşi, 2010.
33. NĂSTASESCU, R., Promovarea
managementului strategic – condiţie a adaptării la schimbare a întreprinderilor
româneşti, manuscris, Bucuresti, 2009.
34. NECULAU, A., Influenta sociala si manipulare
comportamentala, in, „Revue Roumaine des Sciences Sociales”, Série de
psychologie, 2, 1992
35. ONCIU, Alin, Convorbiri
despre cultura şi civilizaţie în Munţii Orăştiei, manuscris, Hunedoara,
2010.
36. OPREANU, C., H., Creştinismul şi neamurile germanice în secolele IV – V în
Transilvania, în EN, 5, 1995.
37. PĂUNESCU, A., Mesaje de pe
patul de spital, Bucureşti, Manuscris
38. PÂRVAN, V., Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman, Bucureşti, 1911.
39. PETOLESCU, C., C., Dacia şi Imperiul Roman. De la
Burebista până la sfârşitul
antichităţii, Bucureşti,
2000.
40. PITARIU, H.D., Managementul
Resurselor Umane: evaluarea performanţelor profesionale. Editura All Beck, Bucureşti,
2000.
41. POP, I., A., La crise de l’histoire ou la crise de la société contemporaine ?,in
, le Séminaire International „Penser l’Europe” « Comment écrit-on
l’histoire ? Conscience européenne et l’histoire des identités nationales »,
la IX – ème édition, Bucarest, l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
42. PUŞCAŞ, V. – Adevărul, 5 septembrie 2010.
43. RADU, N., Antropologia
existenţei, Editura FED PRINT, Bucuresti, 2003.
44. RADULESCU, A., Discurs, Banca Nationala a
Romaniei, in, Realitatea Tv, 30 Septembrie, 2010
45. RIGA, D., RIGA, S., şi colectiv, Cultura tradiţiei şi patrimoniului.Ctitorii,
toponime şi eponime, în, Studii de Ştiinţă şi Cultură, an VI, nr.1,
Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, Arad, martie 2010.
46. RIKER, W., T., Cum s-a înfăptuit România
Modernă. Studiul unei probleme internaţionale, 1856-1866, Bucureşti, 1944.
47. ROSTOVTSEV, M., Social and economic History of the Roman
Empire, I – II, Oxford, 1971.
48. RUSCU, D., L’abandon de la Dacie romaine dans les sources
litéraires, A M N, 35/1, 1998.
49. SANDA, L., Despre adevar, Convorbiri, Manuscris, 2010.
50. SAFRAN, AL., Etica evreiască şi modernitatea, E. Hasefer, Bucureşti, 2005.
51. SAFRAN, AL., Israel dans le temps et dans l espace, in, Themes fondamenteaux de
la spiritualite juive, Paris, E. Payot, Paris, 1980
52. SCURTU, I., Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia
regimului politic de la democraţie la dictatură, Bucureşti, 1996.
53. SCURTU, I., Istoria contemporană a României, 1918-2001,
Bucureşti, 2002.
54. SILVESTRI, A., Al cincilea Patriarh, Ed. Carphatia Press, Bucureşti, 2007.
55. SIMION,
E., Mythisation, mystification et démystification dans l’histoire, in, le Séminaire International
„Penser l’Europe” « Comment écrit-on l’histoire ? Conscience européenne
et l’histoire des identités nationales », la IX – ème édition, Bucarest,
l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
56. SOULET, Fr., J., Istoria
comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Iaşi, 1998.
57. STAN, G., Prea
Fericitul Teoctist, Patriarhul României, Ed. Institutul Biblic Ortodox, Bucureşti, 2005.
58. SZULC, T., Pope John Paul II: The Biography, Ed. Simon & Schuster
Adult Publishing Group, London, 2007.
59. TANASESCU, Florian., RUGINA,
Dan., Despre identitatea nationala. Convorbiri, Manuscris, Iulie 2010.
60. TORRINGHTON, D. L.; HALL L.
(1991). Personnel Management. A New Approach, 2nd edition, Pretince – Hall
Int. (UK) LTD, 41
61. VERBONCU, Ion, Management – intrebări şi răspunsuri, Ed. Holding Reporter,
Bucureşti, 1996
62. VULPE, A.; ZAHARIADE, M., Geto-dacii în istoria militară
a lumii antice, Bucureşti, 1987.
63. VEYNE, P., Comment on ecrit l historire suivi de Foucault revolutionne l histoire,
Paris, FR, Edition de Seuil, 1978.
64. ZUB, Al.,
Discours historique et identité nationale
dans l’espace cultrel roumain, in, le Séminaire International „Penser
l’Europe” « Comment écrit-on l’histoire ? Conscience européenne et
l’histoire des identités nationales », la IX – ème édition, Bucarest,
l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
65. ZUGRAVU, N., Geneza creştinismului popular
al românilor, Bucureşti, 1997.
XXX Fontes Historiae Dacoromanae, I, Bucureşti,
1964; Fontes Historiae Dacoromanae II, Bucureşti,
1970.
XXX Tratatul Uniunii Europene, Editura Lucreţius, Bucureşti, 1997.
XXX ULB, Sibiu, Manuscris referitor la Strategia Nationala de
Aparare,Universitatea „Lucian
Blaga”, Facultatea de Relatii Internationale si Stiinte Politice, Sibiu, 2010
XXX Wikipedia Encylcopedie, Romania, Epoca fanariotă, în, www.wichipedia.com
[1]Profesor universitar dr. Nicolae
RADU (radovany@yahoo.com) este comisar şef în
cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor; absolvent al Academiei
Naţionale de Informaţii, al Facultăţii de Istorie, dar şi al Colegiului
Naţional de Apărare, deţine două doctorate, unul în psihologie şi unul în
filologie; autor şi coautor la mai multe cărţi cu tematică legată de psihologia
militară, de securitate şi apărare, cu numeroase articole şi comunicări
ştiinţifice centrate pe teme de interes desprinse din psihologie, istorie,
antropologie socială şi psihologia organizaţiilor teroriste, desfăşoară
activităţi didactice la mai multe universităţi din ţară.
[2] Ghiorghiasa, St.; Mardirossian, J., Europa 2015, Hartă, în, Calul troian al
Americii, AlterMedia România, 19. 06. 2004.
No comments:
Post a Comment