”RĂZBOIUL FARAONILOR”
Pe cine a supărat preşedintele sirian Bashar
al-Assad?
"WAR PHARAOHS"
Whom angry Syrian President Bashar al-Assad?
Whom angry Syrian President Bashar al-Assad?
Abstract:
Middle East is in flames, the U.S. is preparing for
war. After Iraq, Egypt, Yemen, and Syria wants the change. Interests may be
multiple. Fight for democracy to represent only a cover for the best interests
of motivation in the control of oil and gas? The truth is sought, just as the
handling is becoming more evident. Certainly can configure exceptions in power
games. Interestingly, however, the price, the more because we know that nothing
happens by chance. On August 21, 2013 but in Syria held a chemical attack,
following which killed more than 1,000 people - have supported the rebels in
Damascus. The organization Doctors Without Borders hospital in Syria announced
that approximately 3,600 patients treated with "neurotoxic symptoms"
after the attack. According to the organization, patients were brought to three
hospitals in the region of Damascus on August 21, the day the insurgents say
that a chemical weapons attack occurred. But the organization Doctors Without
Borders announced that it has the ability to confirm the "scientific"
use of chemical weapons. Syrian army categorically denied using chemical
weapons on the outskirts of Damascus. In turn, the regime of Bashar al-Assad
said that opposition subordinate insurgent forces used chemical weapons. While
France wants a reaction force, German Chancellor Angela Merkel disagrees with
an attack on Syria. Russia, an ally of
Syria on the international scene, attributed the alleged Syrian insurgents
chemical weapons attack, calling it an act of manipulation for propaganda. Romania's
position on the situation in Syria is a prudent decision but if our country
will be united with its allies without reservation.
Key words: power games; chemical attack; insurgent forces; manipulation; international position
Duhul faraonilor din secolul al XXI -
lea
Istoria nu uită niciodată, aşa cum nici noi nu avem
voie să ne uităm eroii. După data 9/11 Septembrie 200, lumea nu a mai rămas la
fel. Durerea a strâns lacrimi dincolo de naţionalităţi sau interese. „Atacul asupra celei mai mari puteri a
lumii, în condiţiile în care nu era implicată în vreun conflict militar, uciderea
a peste 3.000 de oameni pentru care acea dimineata arăta la fel ca oricare
alta, ieşirea la rampă a celui care avea sa devină întruchiparea terorii, toate
acestea erau lucruri neimaginate pana atunci nu doar de americani, ci si de
lumea întreaga. Valori s-au rasturnat, credinţe s-au zdruncinat”(Jurnalul.ro, 12.09.2005).
In condiţiile noului mileniu, fie că amintim
de împărati, regi sau şefi de stat, se pare că faraonii au iesit din adormire.
Puterea faraonilor era incontestabilă. Pe timpul lor, un supus care îşi privea
stăpânul în ochi nu rămânea în viaţă. Luptele erau dure. Uităm însă la fel de
uşor că nimic din tot ce se petrecea nu era întâmplător. Acelasi lucru se poate
spune si acum. In pofida războaielor pentru pace, miza resurselor a fost şi este
una puternică. Petrolul a încins spiritele, nevoia de control fiind evidentă
din partea decidenţilor mondiali. Intâmplător sau nu, Orientul Mijlociu este în
flăcări. Lumea arabă şi islamică clocoteşte, chiar şi în zile de odihnă şi de
rugăciuni speciale ale musulmanilor (Stewart, 2011). Ţări precum Irak, Libia,
Egipt sau ceva mai nou Siria se pare că şi-au pierdut liniştea pe drumul
reconstrucţiei atât de aşteptate. Preşedinţii Saddam
Husein, Muammar al-Gaddafi, Muhammad Hosni Sayyd Mubarak au ieşit de pe scena
internaţională, primii doi fiind
executaţi, cel din urmă aflându-se închis pe viaţă, după 30 ani de conducere
absolută asupra Egiptului. In
jocul de putere, presedintele sirian Bashar al - Assad incomodează. După doi
ani de lupte civile interne, dar şi după nenumărate semnale date de
administraţia de la Washington că este vremea schimbării, preşedintele Bashar
al - Assad rezistă, iar Siria, din păcate, sângerează. Siria este zdrobită metodic de peste doi ani,
la fel şi populaţia acesteia (Sitaru, 2013). Nu putem să nu ne întrebăm de ce toate acestea?
In anul 2011, Siria a refuzat propunerea
Turciei cu privire la de gazoduct Qatar - Arabia Saudită - Irak - Siria -
Turcia, de unde gazul putea fi exportat şi spre Europa, fiind scoasă din joc
Rusia. Întâmplător sau nu, tot Siria este
cea care se opune eforturilor statului Israel in a controla resursele uriase de
petrol şi gaz descoperite in anul 2010 in Marea Mediterană, respectiv in
Bazinul Levantin (Pop, in, ziua.news). Astfel, mai este întâmplător oare faptul că Israelul
şi-a proclamat imediat dreptul de exploatare, susținând
că se află în Zona sa Economică Exclusivă (ZEE)? Preocuparea
Occidentului pentru locul detinut de
Islam în contexte istorice succesive, sa
reprezinte doar un paravan in atingerea unor scopuri prestabilite? Potrivit datelor oferite de Departamentul de
Energie al SUA, procentul din producţia mondială de petrol ce revine
producătorilor majori ai Nordului va scădea de la 27%, în 2001, la 18%, în
2025, în timp ce partea din producţie a producătorilor din Africa, America
Latină şi Orientul Mijlociu va creşte de la 50% la 61%.
Tara
|
Productia
totala de petrol (milioane barili/zi)
|
Exportul
net de petrol milioane barili/zi)
|
Emiratele
Arabe Unite (OPEC)
|
2,76
|
2,33
|
Kuweit
(OPEC)
|
2,51
|
2,20
|
Nigeria
(OPEC)
|
2,51
|
2,19
|
Marea
Britanie
|
2,08
|
0,28
|
Algeria
(OPEC)
|
1,93
|
1,68
|
Irak
(OPEC)
|
2,03
|
1,48
|
Fig.1.
Topul productiei de petrol
În contextul amplificării competiţiei economice mondiale, cucerirea şi
menţinerea pieţelor este în primul rând o problemă de resurse (Popescu, 2008).
Apare tot mai clar faptul că tendinţele geopolitice actuale cât şi cele de
perspectivă sunt de natură preponderent economică. Economia mondială este
dependentă în continuare de resursele energetice convenţionale, iar criza
energetică continuă să se adâncească. „Maximul istoric”al barilului de ţiţei
evoluează aproape săptămânal, iar pentru majoritatea statelor devine tot mai
dificil accesul la resursele scumpe. Marii giganţi ai economiei mondiale sunt
într-o competiţie acerbă pentru câştigarea supremaţiei pe piaţa „aurului
negru”. Lupta pentru energie nu se mai poarta în culise. Ea s-a mutat
şi în teatrele de război şi va continua să deschidă şi alte teatre, Siria fiind
exemplul cel mai apropiat.
Analizand faptele, personal nu cred în iminenţa
acestui război, cu atât mai mult cu cât Moscova veghează, iar Statele Unite ale
Americii asteaptă aprobarea Congresului american. Decizia preşedintelui Barack
Obama de a cere votul Congresului cu privire la un atac asupra Siriei i-a luat
prin surprindere pe adepţii intervenţiei militare americane şi pe analiştii
politici deopotrivă, după ce toate pregătirile sugerau un atac iminent asupra
obiectivelor militare siriene (mediafax.ro, 02.09.2013). Decizia Parlamentului
britanic, de a nu permite trupelor britanice să ia parte la conflict, pare să
fi cântărit mult în reorientare, fie doar si temporara, a preşedintelui Barack
Obama. Nu sunt de neglijat nici neînţelegerile dintre
preşedintele Barack Obama şi Vladimir Putin în dosarul sirian. Firesc, jocurile de culise nu sunt excluse. Deplasările
la Moscova ale prinţului Bandar bin Sultan, fost ambasador vreme de 20
ani la Washington (epoch/time/romania.com, 28.08.2013), in prezent şeful spionajului
saudit, nu sunt întâmplătoare. Este oare posibil ca drumul emisarului arab la
Kremlin să anunţe înţelegeri pentru pace sau chiar reconversia unor interese? Discuţiile
par să fi oferit Rusiei o alianţă cu cartelul marilor producătorilor de petrol
OPEC.
In
mod sigur, un război nu aduce nimic bun,
fapt susţinut şi de cancelarul german Angela Merkel. Strategia decidenţilor
mondiali este din ce in ce mai clară. Mult
mai important este cine şi cum îşi va afla locul la masa celor puternici. Cine va câştiga oare cel mai mult? Să
reuşească Statele Unite ale Americii să îşi menţină supremaţia fie acesta doar
şi pentru „democratizarea” lumii arabe? Să înţelegem oare că Israelul va prelua
supremaţia Statelor Unite ale Americii în Orientul Mijlociu? Cine se află în
spatele puterii? SUA se află în spatele Israelului sau Israelul este
omniprezent în spatele SUA?
Câteva considerente istorice
Siria nu este o ţară apărută din neant. Această parte a lumii este una
dintre cele mai bogate în evenimente, fiind populată din cele mai vechi timpuri
şi aflându-se chiar în centrul marilor civilizaţii ale lumii (Raymond, 2002;
Gavrila, 2013). Rădăcinile sale sunt puternic ancorate in antichitate, fapt ce
ii conferă privilegiul menţinerii propriei identităţi (Weinberg, 1937;
Enciclopedia wikipedia.com). Începând cu mileniul al II-lea î.e.n. Siria a fost
ocupată pe rând de sumerieni, egipteni, hitiţi, asirieni, babilonieni,
canaaniei, sirieni şi fenicieni şi
s-a aflat în zona de interes a aşa numitelor „popoare ale mării”. Apoi în 550
î.e.n. Siria a fost cucerită de persani, cărora le-a urmat Alexandru cel Mare în 333 î.e.n., iar mai apoi romanii în 64 î.e.n.
Istoria zbuciumată a Siriei a continuat şi după antichitate, astfel începând cu
634 e.n. Siria este cucerită de arabi, în 1516 e.n. de otomani, iar în epoca
modernă, ca urmare înfrângerii Imperiului Otoman din Primul Război Mondial, Siria este
administrată de Liga Naţiunilor sub mandat francez. In cursul celui
de-al doilea război mondial, Siria a fost ocupată de trupe britanice şi
franceze care în septembrie 1941, au proclamat Republica Independentă Siria.
Prerogativele puterii au fost predate guvernului sirian, potrivit surselor
deschise MAE, in ianuarie 1944, independenţa reală şi deplină fiind obţinută la
17 aprilie 1946.
Invecinată cu Liban şi Marea Mediterană la vest, Turcia la nord, Irak la est, Iordania la sud
şi Israel la
sud-vest, Republica Arabă Siriană are o suprafaţă de 185.181 km şi este situată în regiunea supranumită "Cornul Abundenței", care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la
confluența fluviilor Tigru
și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei
centrale și al Israelului și continund până în Valea Nilului în Egipt. La nord și la sud de
această regiune, se întind deșerturi vaste şi
stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de mii de ani.
Reconfigurări politice
Între anii 1958 - 1961, Siria
a făcut parte din Uniunea cu Egiptul, în cadrul "Republicii Arabe
Unite" (mae.ro, 2013). În martie 1963, la conducerea ţării a venit
Partidul Baas Arab Socialist care a iniţiat o politică de reforme structurale,
precum: reforma agrară, naţionalizarea marilor întreprinderi industriale. În
noiembrie 1970, puterea a fost preluată de generalul Hafez Al Assad (care
deţinea funcţia de ministru al apărării), prin aşa numita "Mişcare de
redresare" (Volker, 2004; Yossi, 2011). Hafez Al Assad a exercitat funcţia
de preşedinte al ţării timp de 30 ani, până în iunie 2000, când, după moartea
sa, în 10 iunie 2000, drumul lui
Bashar al-Assad către preşedinţia Siriei a fost asigurat de apropiaţii fideli
ai fostului preşedinte care au înlăturat orice obstacol, inclusiv prin
schimbarea constituţiei pentru a permite unei persoane de 34 de ani să ajungă
şeful statului (Damoc, in, stiriexterne-analize). Assad a fost
apoi promovat la rang de Mareşal şi numit comandant al forţelor armate şi
secretar general al partidului Baath. El a fost confirmat ca preşedinte în urma
unui referendum naţional în care 97% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea
sa. Potrivit aceleiasi surse de informare, Bashar al-Assad nu a fost însă
întotdeauna destinat acestei funcţii înalte. Ca al doilea fiu, născut la 11
septembrie 1965, el a fost lăsat să îşi urmeze propriile interese încă de mic.
A absolvit Universitatea din Damasc cu o specializare în oftalmologie,
intenţionând, la acea vreme, să realizeze o carieră în acest domeniu. Între
1988 şi 1992 a fost doctor oftalmolog la
spitalul militar din Tishrin, după care a plecat în Londra pentru a-şi dezvolta
studiile din acest domeniu. După moartea fratelui său mai mare, Basil, într-un
accident de maşină petrecut în 1994, Assad a fost chemat de urgenţă de la
Londra şi adus în lumina reflectoarelor. In scurt timp, Basar al – Assad a
intrat în Academia Militară din Homs, la nord de Damasc, parcurgând rapid
ierarhia militară, ajungând colonel în ianuarie 1999. Cu un an înainte de
moartea tatălui său, Assad s-a remarcat ca susţinător al modernizării şi al
internetului, devenind preşedintele Syrian Computer Society (Damoc, in, stiriexterne.com). În 2007 Assad a fost confirmat încă o dată în
funcţia de preşedinte printr-un referendum, mandatul său fiind prelungit cu
şapte ani. In mod cert, evenimentele petrecute sustin faptele că preşedintele Basar al – Assad nu va pleca uşor de la putere.
Nori negri la Damasc
După ce a preluat prima funcţie în stat, Assad a încercat să se
prezinte ca un reformator. Imediat după preluarea puterii, autorităţile au
eliberat sute de deţinuţi politici şi au permis apariţia primelor ziare
independente, după mai bine de trei decenii în care acestea au fost strict
interzise. La începutul anului 2001,
întâlnirile intelectualilor au început să fie interzise iar câţiva lideri ai opoziţiei au fost
arestaţi. Libertatea presei a început şi ea să simtă anumite limite. Treptat,
trupele de securitate au început să închidă persoane fără a avea mandat de
arestare, cei vizaţi fiind, în special, activiştii islamişti sau kurzi (stiriexterne-analize,
07.12.2011).
In
15-16 martie 2011 au inceput o serie de mitinguri la Damasc, la apelul unei
pagini de Facebook, pentru “o Sirie fără tiranie, fără lege de urgenţă şi
tribunale de excepţie”; în 18 aprilie 2011 Damascul denunta o “rebeliune armata
a grupurilor salafiste”; intre 25-26 aprilie 2011 contestarea
se extinde şi se radicalizează cu apeluri la inlaturarea regimului; în 15 iulie 2011 peste un milion de persoane
protestează faţă de regim, în special la Hama (Centru) şi Deir Ezzor (Est). La
31 iulie 2011, 100 de persoane au fost ucise într-o vasta ofensivă a armatei la
Hama; la 18 august 2011, Barack Obama si aliaţii săi occidentali îi cer lui
Bashar al-Assad să plece. Ţările occidentale şi arabe au adoptat mai multe
serii de sancţiuni împotriva regimului; în 12 martie 2012, aproximativ 50 de
cadavre de femei şi copii, carbonizate, strangulate sau înjunghiate au fost
descoperite la Homs, un “masacru” atribuit de militanţi forţelor guvernamentale
şi de televiziunea oficială “bandelor teroriste”.
La începutul lunii decembrie 2012 numărul morţilor ajunsese la 4000,
iar forţele de securitate siriene au pierdut controlul asupra unei părţi
importante din teritoriul ţării. Guvernul sirian a fost acuzat de ONU pentru
săvârşirea de crime împotriva umanităţii, sancţiunile implicate putând
zdruncina economia ţării; Cu toate acestea, tonul preşedintelui sirian a rămas
clar într-un interviu acordat pentru ABC News (stiriexterne-analize,
07.12.2011). Astfel, acesta a negat că ar fi ordonat intervenţia brutală
a armatei siriene asupra protestatarilor, spunând că doar „un lider nebun şi-ar
omorâ propriul popor. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva poporul,
astfel că nu pot să simt nicio vină”, a adăugat Bashar al - Assad (Damoc, in, stiriexterne.com). Assad a condamnat şi „afirmaţiile false” pe
care o mare parte din media şi Organizaţia Naţiunilor Unite şi-au bazat
opiniile asupra faptelor petrecute în ţara sa. Tensiunea
creste si amplifica de la o zi la alta luptele dintre armata fidela
presedintelui Bashar al – Assad si rebeli, cei din urmă primind şi sprijinul
logistic din partea SUA. Cu toate acestea, Bashar al - Assad rezistă la
putere, fapt pus şi pe seama bunelor relaţii de prietenie întreţinute cu ţări
precum Rusia, Iran şi China.
Calea
războiului
Marile
puteri au atitudini diferite faţă de criza din Siria. De o parte se situa
Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, iar de cealalta parte, Rusia şi China (ziare.com,
16.06.2013). Ca politică generală, China se opune intervenţiilor internaţionale
care se amestecă în politica internă a statelor suverane. Guvernul chinez se
teme că statele occidentale încearcă să impună o rezoluţie ONU ar carei scop ar
fi, de fapt, înlocuirea guvernului Assad (ziare.com, 31.10.2012). Cancelariile occidentale sunt din ce in ce mai
rezervate fata de necesitatea unei interventii militare in Siria
(financiarul.ro, 30.08.2013).
In timp ce Franţa îşi doreşte o reacţie de
forţă, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, declara
recent că executivul respinge "calea unei soluţii militare" în această
ţară din Orientul Mijlociu şi mizează pe soluţionarea politică. Noi nu
credem că aceasta se poate rezolva militar, din afară, ci doar prin găsirea
unei soluţii politice în Siria” (epoch/times/romania.com, 25.08.2013). Germanii,
tradiţional reticenţi faţă de mobilizarea militarilor lor, se opun în proporţie
de 58 % unor atacuri în Siria, faţă de 33 % care le-ar susţine, potrivit unui
sondaj Politbarometer/ZDF (mediafax.ro, 30.08.2013). Acolo unde au fost
realizate sondaje în Europa, acestea arată că populaţia nu este dornică de
război (europafm.ro, 30.08.2013). Britanicii nu se grăbesc. Potrivit unui sondaj
YouGov/The Times, doar 22 % sunt favorabili unei intervenţii, faţă de 51 % care
se opun. În Franţa, opinia publică este împărţită: doar 55 %
ar susţine o astfel de acţiune, faţă de 45 % care s-ar opune (ziuanews.ro,
30.08.2013). În Italia, subiectul
nu generează dezbateri: stânga şi dreapta refuză să participe la o intervenţie
fără acordul ONU. În Spania, unde milioane de persoane au manifestat în 2003
împotriva războiului din Irak, în care au fost mobilizaţi militari spanioli,
prudenţa domină şi Guvernul se îndreaptă spre ONU, la fel ca în Austria (mediafax.ro,
30.08.2013). Mărul discordiei există
deja in cadrul comunităţii internaţionale. Secretarul general al NATO Anders
Fogh Rasmussen declara recent la Vilnius, în Lituania, că regretă
"profund" "disensiunile în cadrul comunităţii
internaţionale" cu privire la reacţia faţă de folosirea armelor chimice în
Siria (gândul.info.com, 04.09.2013)
In contextual dat, nici Vaticanul nu a
rămas indiferent la problema siriană. Papa Francisc se adresa preşedintelui rus Vladimir Putin, gazda reuniunii
G20, îndemnând liderii reuniţi la Sankt Petersburg "să nu rămână
inactivi" în căutarea unei soluţii de pace şi "să abandoneze căutarea
inutilă a unei soluţii militare (dcnews.ro, 05.09.2013). Liderilor prezenţi,
fiecăruia în parte, aprecia pontiful, îi
adresez un apel de suflet să ajute la găsirea unor căi de depăşire a poziţiilor
conflictuale şi să abandoneze căutarea inutilă a unei soluţii militare."
“Faraonii” păcii mondiale
Liderii
G20 s-au reunit la Sankt Petersburg, hotărâţi să găsească o soluţie pentru
Siria, dar au constatat că au păreri divergente asupra subiectului (stiri
tvr.ro, 06.09.2013). Discuţiile
purtate in timpul Summit G20, intre preşedintele american Barak Obama şi preşedintele
Vladimir Putin, au încins scena relaţiilor internaţionale. Secretarul de stat american John Kerry declara ca "in Siria au
fost utilizate arme chimice, este de necontestat", adaugand ca cei
responsabili "trebuie sa raspunda pentru actele lor", potrivit AFP (stiri.com,
27.08.2013; hotnews.ro, 27.08.2013). Potrivit oficialului american. folosirea
armelor chimice si "sacrificarea fara discernamant a civililor"
reprezinta "o atrocitate morala" (stiri.com, 27.08.2013).
Rusia, aliat puternic al
Siriei pe scena internatională, nu a fost însă convinsă de declaraţiile SUA şi a
atribuit insurgenţilor sirieni presupusul atac cu arme chimice, afirmând ca
este un act de manipulare in scop propagandistic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus
de Externe,
Lukasevici “opozitia siriană
refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce in ce
mai multe dovezi ca este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un
act provocator. Pe Internet, relatarile despre incident circulau cu cateva ore inainte
de aşa-numitul atac. Este o actiune premeditata” (gandul.info.com, 23.08.2013; dc.news.ro, 25.08.2013; mediafax.ro
23.08.2013; curierul national.ro, 25.08.2013, etc). In aceste
condiţii, Kremlinul susţine că este „inacceptabilă”
folosirea forţei contra regimului de la Damasc (gandul.info.com). Totuşi, dacă
occidentalii prezintă la ONU "dovezi convingătoare" privind folosirea
armelor chimice de către puterea siriană, Rusia este pregătită să acţioneze
"hotărât", chiar să susţină o acţiune armată în Siria
(gândul.info.com, 04.09.2013). Dovezile cerute de
Moscova întârzie însă să apară.
Aliantele
Siriei cu Iran, Rusia si China nu sunt întâmplătoare. Interesele geostrategice
sunt un argument solid. O intervenţie militară străină în Siria a fost blocată
de doua ori, până acum, de catre Rusia si China, care şi-au folosit dreptul de
veto în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Cele doua ţări şi-au motivat
decizia prin dorinţa de a evita o repetare a scenariului libian. In octombrie
2011, liderul libian Moammar Gaddafi a fost ucis de către rebeli, susţinuţi de
forţele NATO, după un lung si sângeros război civil (ziare.com). Ce a rezolvat acest lucru ?
Democraţia este departe de a fi construită în Libia. Din experienţa
evenimentelor petrecute în lumea arabă în ultimul deceniu, China şi-a calculat
întotdeauna poziţia faţă de situaţia din Siria,
luând în considerare „pacea şi stabilitatea Orientului Mijlociu şi, totodată,
apărarea intereselor pe termen lung, fundamentale ale Siriei şi lumii
arabe" (ziare.com, 15.06.2013). Nu cred că este întâmplător nici faptul că
ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez atrăgea atenţia că "motivul
pentru care SUA se pretind protector al arabilor nu este greu de imaginat.
Problema este că nu exista o bază morală pentru acest patronaj şi această
egoistă super-arogantă şi încredere de sine. Violenţele continuă în Irak, iar
oamenii obisnuiţi nu se pot bucura de nicio siguranţă. Acest fapt, el singur,
este suficient pentru a ridica un mare semn de întrebare asupra sincerităţii şi
eficacităţii politicii americane" (ziare.com, 27.02.2012). Privind
lucrurile dincolo de eleganţa discursului diplomatic, China aşează lucrurile
tranşant, fără a se lăsa intimidată de intenţiile SUA.
Regim
“ilegitim si criminal”
In pofida apelului la prudenţă făcut de preşedintele Traian Băsescu, se
pare că din nou România se grăbeşte din nou în declaraţii. Voci ale puterii se
fac auzite împingând lucrurile doar din dorinţa de a se auzi. La reuniunea naţională
a diplomaţiei române, premierul României nu s-a ferit să afirme că în Siria este un regim “ilegitim şi criminal”
(mediafax.ro, 28.08.2013; evz.ro; 28.08.2013; ziare.com, 28.08.2013). Firesc,
privind doar din perspectiva unor posibile atacuri teroriste, îmi doream ca poziţia
României faţă de situaţia din Siria sa rămâna neutră. Este uşor de spus, dar greu de realizat, mai
ales în condiţiile în care faci parte dintr-o alianţă. “In cazul unei decizii,
ţara noastră va fi solidară cu aliaţii săi, fără rezerve, declara preşedintele
Traian Băsescu la Reuniunea anuală a Diplomaţiei Româneşti” (agerpres.ro;
27.08.2013; hotnews.ro; 27.08.2013). Şeful statului a precizat că “România se
va pronunţa imediat ce va exista o poziţie a experţilor ONU şi şi-a exprimat
speranţa că în Siria nu s-a produs un atac chimic” (actualitati.net,
27.08.2013). Pentru România, esenţa este consecvenţă şi prudenţă. Sigur,
prudenţa noastră are o limită şi anume aceea în care ni s-ar solicita să ne
solidarizăm cu aliaţii noştri. O vom face fără rezerve. Prudenţa nu poate merge până la a nu fi solidar cu
aliaţii noştri dacă la nivelul Consiliului de Securitate, NATO, al statelor
occidentale se va lua o decizie sau alta. Vom fi solidari cu aliaţii noştri”
(eoficial.ro, 28.08.2013).
Drumul singurătăţii
Rusia tace, iar SUA caută aliaţi. In
timp ce situaţia din Siria aprinde spiritele,
cancelariile europene se ţin departe de război. Dacă în urmă cu ceva
timp administraţia de la Washington, sustinută de Cabinetul presedintelui francez
Francois Hollande şi de către Marea Britanie, încerca să îsi impună punctul de
vedere pentru un atac rapid asupra Siriei, fie acesta doar si cu rachete,
lucrurile au luat altă turnura după întrunirea Summitului G20 de la Sankt
Petesburg, disensiunile fiind din ce în ce mai evidente (mediafax.ro,
06.09.2013). Chiar dacă premierul britanic David Cameron anunţa că Londra va prezenta o rezoluţie “care
condamnă atacul chimic” din 21 august 2013 din Siria şi “autorizează
măsurile necesare pentru protejarea civililor”, inclusiv folosirea forţei
armate (apologeticum.ro, 28.08.2013, curentul.ro, 28.08.2013 ), planurile au
fost schimbate din mers. Recent, parlamentul Marii Britanii a respins moţiunea
în favoarea unei intervenţii militare împotriva regimului de la Damasc
(presseurop, 30.08.2013). “Este clar că Parlamentul britanic nu vrea o intervenţie militară
britanică. Iau notă, iar Guvernul va acţiona în consecinţă”, a declarat Cameron după această înfrângere,
adăugând că este “ataşat respectării
voinţei Camerei Comunelor” (money-chanell, 30.08.2013).
Situaţia
preşedintelui american Barak Obama nu este deloc usoară. Pe lângă faptul că nu mai poate conta pe aliaţii săi europeni, “deoarece
Francois Hollande este singurul care
este gata să lovească Damascul” (agerpres.ro, 05.09.2013; selectnews.ro,
06.09.2013), preşedintele Barack Obama se confruntă cu rezerva opiniei publice
din SUA cu privire la un eventual atac in Siria. De la începutul crizei
siriene, americanii sunt mai puţin favorabili faţă de o creştere a implicării
ţării lor, chiar fără o acţiune terestră, în timp ce retragerea din Afganistan
încă nu s-a încheiat. Potrivit unui studiu Quinnipiac din 8 iulie 2013, 61%
dintre americane consideră că nu este în interesul Statelor Unite să se
"implice" în conflict, deşi 49 % se declară favorabili utilizării
unor rachete de croazieră "care nu riscă vieţi americane". În iunie,
54 % dintre americani criticau decizia de înarmare a rebelilor sirieni
(jurnal.md, 30.08.2013; sud-est forum.ro, 30.08.2013).
Moscova veghează
Interesele Rusiei in Siria nu sunt deloc de
neglijat, cunoscut fiind si faptul că prietenia dintre Rusia si Siria durează
de mai bine de patru decenii. Rusia are în Siria singura ei bază navală la
Marea Mediterană şi singurul avanpost din Orientul Mijlociu (ziare.com). In
ciuda ofertelor primite de la emisarul saudit, prinţului Bandar bin Sultan, in
prezent şeful spionajului saudit, Rusia nu abandoneaza Siria. Nici Siria nu a
abandonat Rusia. În 2011, Turcia i-a prezentat preşedintelui sirian Bashar
al-Assad un proiect de gazoduct Qatar - Arabia Saudită - Irak - Siria - Turcia,
de unde gazul putea fi exportat şi spre Europa, fiind scoasă din joc Rusia și, astfel, fiind eliminată dependența europenilor de gazul rusesc. Liderul de
la Damasc a spus NU propunerii turcilor și a dat OK-ul proiectului de gazoduct al Iranului,
denumit „Islamic Pipeline" (Pop, in, ziua.news).
Potrivit surselor deschise de informare (zf.ro,
28.08.2013; politeia.org, 29.08.2013) “oferta
făcută Rusiei cu sprijinul americanilor de Arabia Saudită pentru ca Moscova să
lase să cadă regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad constă în aproximativ
15 miliarde de dolari pentru elicoptere de luptă, tancuri şi armament rusesc,
preţuri mari pentru petrol şi hegemonia asupra gazelor naturale cumpărate de
Europa. Reală sau nu, oferta, despre care se spune că a fost respinsă de
Rusia, subliniază intrigile şi mizele care fac din Orientul Mijlociu un focar
de război activ de zeci de ani cu efecte asupra întregii omeniri”. Discuţiile par să fi oferit Rusiei o
alianţă cu cartelul marilor producătorilor de petrol OPEC (zf.ro, 29.08.2013).
Împreună, aceste state asigură peste 45% din producţia globală. Rusia şi Arabia
Saudită îşi împart topul producţiei de ţiţei, dar Rusia nu colaborează cu OPEC,
organizaţie condusă de saudiţi. Cum se poate explica faptul că Rusia a refuzat
oferta SUA ?
Interese incurcate
Potrivit Stockholm International Peace Research Institute,
contractele de armament ale Siriei cu Rusia s-au ridicat în 2011 la o valoare
de cel putin 4 miliarde dolari. Potirivit cotidianului New York Times intre
anii 2000 – 2010, Rusia a vandut armament Siriei la o valoare de 1,5 miliarde
de USD, transformand Siria, in cel mai mare client de armament al Rusiei (contributors.ro). Exporturile Rusiei către
Siria au fost în valoare de 1,1 miliarde dolari în 2010 şi investiţiile sale în
aceasta ţară au fost evaluate la aproximativ 20 de miliarde de USD (inclusiv
cele 4 milarde pentru armament). STROITRANSGAZ
a fost implicat în proiecte în valoare de 1,1 miliarde dolari. STROITRANSGAZ
este implicat in construirea unei centrale de distributie a gazelor naturale de
200 de kilometri est de Homs, în regiunea Al-Rakaka şi în suport tehnic pentru
construirea unei conducte de gaz din Irak. Tatneft, o subsidiara a GAZPROM,
este firma cea mai importantă de energie din Siria. Compania a început în 2010,
printr-un joint-venture cu compania siriana naţională de petrol pentru a a
prospecta un camp petrolier la granita cu Irakul. Alte firme cu interese de afaceri majore în Siria includ
producătorul de oţel TMK si transportatorul naţional AEROFLOT, care intretine
flota civila de avioane a Siriei (contributors.ro).
În domeniul gazelor naturale, clasamentul resurselor din
regiunea Golfului este condus de Federaţia Rusă cu peste 47.000 de miliarde m3,
urmată de Iran cu peste 24.000 miliarde m3, Qatar cu aproximativ
17.000 miliarde m3, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cu
aproximativ 6.000 miliarde m3 fiecare. Lucurile devin şi mai
evidente cu cât „centrul de gravitate” al producţiei mondiale de petrol s-a
mutat gradual dinspre ţările industrializate ale Nordului (SUA, Canada, Mexic,
Europa şi vestul Rusiei) spre ţările în dezvoltare ale Sudului, în special
Iran, Irak, Arabia Saudită, Angola, Nigeria şi statele din bazinul Mării
Caspice (Teodorescu, 2008).
Statul
|
Rezervele de petrol
exprimate in
milioane de barili
|
Procentajul din rezervele
mondiale
|
Iran
|
92,86
|
0,92
|
Irak
|
100,00
|
10,03
|
Libia
|
22,80
|
2,29
|
Nigeria
|
17,90
|
1,8
|
Kuweit
|
94,00
|
9,43
|
Arabia Saudita
|
257,84
|
25,86
|
Emiratele Arabe Unite
|
98,10
|
9,84
|
Fig.2. Rezerve de
petrol. Sursa: The International
Petroleum Encyclopedia
(Tulsa : PennWell Publishing Company, 1993),
p. 284 – 285
In aceste conditii, ne mai surprinda ceea ce s-a intamplat recent in tari precum Yemen,
Egipt sau Regatul Bahrain? Explicaţiile pot fi multiple. Dacă luăm in calcul şi
potenţialul câmpului gazifer descoperit in Bazinul Levantin, acesta fiind
estimat la aproximativ 1,68 miliarde de barili și la 3.454.655.284.224 de metri cubi de gaz (Pop, in, ziua.news), ne
mai surprinde de ce este nevoie de un
posibil nou război în Orientul Mijlociu? Bazinul Levantin este o zonă
submarină care se întinde din nordul Egiptului până în Turcia si conţine 1,7 miliarde de barili de petrol
nedescoperite, recuperabile din punct de vedere tehnic, şi 122 de trilioane de
metri cubi de gaz, conform Geological
Survey, din SUA (USGS). Enormele rezerve de gaz și petrol, găsite acum trei ani în Marea Mediterană, într-o zonă împărțită între Grecia, Turcia, Cipru, Israel, Siria și Liban, arată că regiunea ar putea deveni „un nou Golf Persic"
(Pop, in, ziua.news). Rezervele de petrol din Orientul Mijlociu reprezinta 60,17 % din totalul rezervelor confirmate de
petrol ale lumii, si totalizeaza o suma de 683,5 milioane de barili, petrol de
care, nu o singura data, statele occidentale s-au aratat foarte interesate,
precum în Irak şi Libia. Privind spre Arabia Saudită, spre Egipt, Yemen,
Iordania, Siria sau Iran, întelegem că interesele conduc la multiple
divergenţe. Arabia Saudita este unul dintre aliatii de baza ai SUA in Orientul
Mijlociu si un important furnizor de petrol, cu un export zilnic de peste 9
milioane de barili. Cu un PIB/cap de locuitor de 24.200 dolari (locul 55 in
lume), Arabia Saudită dispune de 25% (aproximativ 262 miliarde de barili) din
rezervele mondiale, in timp ce Irakul detinea 10% (aproximativ 112,5 miliarde
barili). Ce mai înseamnă, în aceste condiţii, eforturile SUA pentru democraţia
lumii arabe?
In loc de concluzii:
·
petrolul a încins
spiritele, nevoia de control fiind evidentă din partea decidenţilor mondiali.
Intâmplător sau nu, Orientul Mijlociu este în flăcări.
·
să
fie vorba doar de o avalanşă de discursuri care au drept subiect nu fenomenul
democratizarii lumii arabe, cum s-ar crede la o simpla vedere, ci interesul
pentru resurse?
·
lupta
pentru energie nu mai este în culise. Interesele sunt pe faţă,, Siria fiind
exemplul cel mai apropiat, după Irak, Libia şi Egipt.
- strategia decidenţilor mondiali este din ce in ce mai clară. Mult mai important este cine şi cum îşi va afla locul la masa celor puternici. Cine va câştiga oare cel mai mult? Să reuşească Statele Unite ale Americii să îşi menţină supremaţia fie acesta doar şi pentru „democratizarea” lumii arabe? Să înţelegem oare că Israelul va prelua supremaţia Statelor Unite ale Americii în Orientul Mijlociu? Cine se află în spatele puterii? SUA se află în spatele Israelului sau Israelul este omniprezent în spatele SUA?
·
analizând
faptele, personal nu cred în iminenţa acestui război, cu atât mai mult cu cât
Moscova veghează, iar administratia de la Washington îşi doreşte aprobarea
Congresului american. De ce oare Vaticanul îndeamnă la conciliere?
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
ANDREESCU, A.; RADU,
N., (2008). Jihadul Islamic, Editura
Codex, Bucureşti, 2008
ANDREESCU, A.; RADU,
N.,(2008). The voice of terror between ISLAMIC LOW and
CIVILIZATION CONSCIOUSNESS, in, “Romanian Military Thinking”, april - mai,
vol 2
ANTIPA, MARICEL, (2010). Triumviratul
dezastrului global. Terorism global, Ed. “Monitorul Oficial”, Bucuresti,
2010
BAHMAREANU, C.
(2006). Resursele energetice şi mediul de
securitate la începutul secolului XXI, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”, Centrul de Studii
Strategice de Apărare şi Securitate - Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol
I”, Bucureşti.
BARNA, C., (2007), Occident vs. Islam: globalizarea
războiului sau a păcii?, în, “Cadran Politic”, nr.43.
CHERIM ENGHIN,
(2007), Islam , religia terorii ?,
Fundatia Taiba, Constanta.
CHOMSKY, N.,
(2003). America in cautarea dominatiei
globale: Hegemonie sau supravietuire , Ed. Antet, Bucuresti.
CORNILA, C.,
(2008). De la religie la terorism,
Ed. ANAMAROL, Bucuresti.
CUCU. I., (2010). Terorismul economic, in, Revista Crima Organizată şi
Terorismul Azi, vol. 43, an VI, 2010
DAMOC,
MARIAN, (2011). Portret de lider: Bashar al-Assad, preşedintele contestat al
Siriei, in, http://www.stiriexterne.com/analize/categorii/portret-de-lider.
DELCAMBRE, A., M.,
(2003). L'islam des interdits, Éditions Desclée de Brouwer, Paris.
DELCEA C.,
(2003). Psihologia terorismului. Cine devine terorist şi de ce?“ , Ed.
Cartipex, Cluj-Napoca.
LOZNEANU, V.,
(2013). Convorbiri despre Orientul
Mijlociu, mss, Bucuresti.
GAVRILA, C.,
(2013). Revolta Orientului, Ed.
Polirom, Iasi.
POP, L., (2013). Resursele de gaz şi petrol din Bazinul
Levantin, miza conflictului din Siria, in, ziua.news.ro
POP, L., (2013). Resursele de gaz şi petrol din Bazinul
Levantin, miza conflictului din Siria, in, ziua.news.ro
POPESCU, BORIS,
(2008). Implicaţii geopolitice ale
globalizării, Sesiune de comunicari stiintifice,
Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.
POULIGNY, B., (2000). Un seul monde,
un monde pour tous ? Interventions militaires et régulation des conflits,
2000, în, www.ceras-projet.com
RAYMOND,
HINNEBUSCH, (2002). Syria: Revolution From Above, Routledge; 1st edition, August 2002
SANDA,
Lucian, (2011). Conflictul israeliano –
palestinian. Repere istorice si dimensiuni internationale, Bucuresti.
SITARU, LAURA, lector dr. la secţia de limba arabă a
Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul Diplomatic Român,
idr.ro.
SIRBU,
BENEDICT. I. (2013). Razboiul de gherila intre terorism si lupta
pentru libertate,. Manuscris rev.
STEWART,
ROSS, (2011). Orientul Mijlociu in
flacari, Bucuresti, Ed. Niculescu.
SUSAN, MUADDI, DARRAJ,
(2005). Bashar Al-Assad, Chelsea House Publications.
TEODORESCU, S., (2008). Accesul statelor la resursele de energie, Sesiune de comunicari
stiintifice, Facultatea de Stiinte Politice si Relatii Internationale,
Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu.
VĂDUVA, Ghe., (2007).
Non erubescit. Terorismul intre realitate, imagine si cuvant, in, Terorismul Azi", vol XI - XIII, an II.
WEINBERG,
Dr. I.,(1937). Siria, Palestina, Suez,
Egipt, Note de Drum, Fundaţia Regele Carol I, Bucureşti.
VOLKER, PERTHES, (2004).
Syria Under Bashar Al-Asad: Modernisation and the Limits of Change,
Oxford University Press, 2004
YOSSI,
BAIDATZ, (2011). Bashar's First
Year: From Ophthalmology to a National Vision, Washington Institute for Near East Policy.
XXX
(2013). Teoria haosului constructiv: SUA și Noul Orient
Mijlociu (II), in, www.geopolitcs.ro
[1] prof. univ. dr. Nicolae
RADU a ocupat diverse functii in sistemul de siguranta nationala, precum sef Centru
Expertiza Psihologica în cadrul SPP; consilier secretar de stat MAI; consilier
CSAT, Administratia Prezidentială. Cu preocupări in domeniul intelligence,
prevenire şi combatere terorism, psihologia forţelor speciale, a desfasurat si
desfăşoară activităţi didactice, in calitate de profesor invitat, la mai multe
universităţi din ţară. E – mail: radovany@yahoo.com
No comments:
Post a Comment